AcasăSocialSănătate2 români, mamă și fiu, puși să demonstreze că sunt vii de...

2 români, mamă și fiu, puși să demonstreze că sunt vii de Casa de Asigurări de Sănătate

-

Doi bucureșteni, mamă şi fiu, au avut parte de un șoc în momentul în care au aflat că sunt declarați morţi în baza de date a Casei de Asigurări de Sănătate, relatează postul de televiziune Digi 24.

Adrian Popescu a fost joi dimineață la medicul specialist ca să obțină o rețetă de continuare a tratamentului.

„Doctora care mă consultă și îmi dă rețeta mi-a spus că mama figurează decedată. După care i-am arătat pe telefon camera din curte, unde mama făcea curat. S-a dus, a mai vorbit cu o altă doctoră, au restartat sistemul Casei Naționale de Asigurări, după care la mama tot îi dădea că este decedată. Moment în care au băgat și cardul meu de sănătate și apăream și eu tot decedat”, a relatat Adrian Popescu, în vârstă de 53 de ani, pentru sursa citată.

Sistemul a fost restartat încă o dată, dar degeaba. „M-a chemat, mi-a spus că nu s-a rezolvat. Mi-a dat câteva medicamente, ca să am zilele astea, până o să se rezolve situația”, a mai povestit bărbatul.

El a sunat ulterior la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, le-a explicat situația, iar un reprezentant al instituției i-a spus să se ducă la sediul CNAS împreună cu mama sa, lucru pe care l-a refuzat, mai notează Digi 24.

Medicul specialist care îl tratează pe Adrian Popescu a confirmat incidentul și a spus că în această perioadă se face raportarea la Casa de Sănătate pentru serviciile lunii august, iar sistemul funcționează mai greu și dă erori.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...