2 români cu simptome ușoare de COVID s-au externat la cerere. Au ajuns unul în comă, celălalt în stop cardiac

raed arafat
Foto: Facebook

Doi români pozitivi la coronavirus, dar cu simptome ușoare, și care s-au externat la cerere, au ajuns înapoi în spital într-o stare mult mai gravă: unul în stop cardiac, celălalt aproape în comă.

Cele două exemple au fost date de secretarul de stat Raed Arafat în comisia juridică a Senatului, unde ieri s-a dezbătut Legea carantinei și izolării.

„Uitați, acum 30 de minute, 40 de minute, mesajele de la 15.45, COVID pozitiv, externat la cerere de la Colentina, cu simptome minore la data de 6, acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee, aproape comatos, și s-a transmis în terapie intensivă ca să poate să-l asiste și să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu”, a exemplificat Raed Arafat.

„Pe altul, acum o zi sau două, tot același serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Și echipele se expun resuscitând acești pacienți care refuză internarea cu simptome ușoare și merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizați adecvat, nu spun la medici care este starea lor și că starea lor se agravează, se țin până în ultimul moment și după care dau telefon la 112 familia lor, să spună că bolnavul este agravat. Deci asta este o situație reală cu care ne confruntăm”, a completat el.

Legea carantinei și izolării a trecut de votul deputaților, însă a fost amânată la Senat.

În acest moment, până la votarea și promulgarea acestei legi, bolnavii de COVID-19 nu pot fi ținuți în spital împotriva voinței lor, deoarece Curtea Constituțională a României a decis că izolarea și carantinarea persoanelor nu se poate face prin ordin de ministru, așa cum s-a întâmplat până acum, ci doar prin lege, Constituția României specificând faptul că drepturile și libertățile persoanelor pot fi îngrădite în situații excepționale numai prin lege.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.