Doi drumeți au fost jefuiți în Munții Făgăraș de tot aveau: corturi, rucsaci, saci de dormit, haine groase și baterii, și au fost nevoiți să apeleze la serviciul de urgență 112 ca să nu înghețe de frig pe munte la temperaturi de 2 grade Celsius.
Trista întâmplare relatată de Ioana Cojocaru s-a petrecut în acest weekend. Tânăra a povestit cum ea și partenerul de drumeție s-au întors, după 9 ore, la locul unde campaseră, pentru a se culca peste noapte, însă la întoarcere au descoperit că le fusese furat cortul cu tot ce era înăuntru.
„Din seria „Am pierdut dar am și câștigat” (sau „Avem o țara faină, păcat că-i locuită) astazi vă prezint drama de weekend în 3 acte, drama în care dupa 9 ore de traseu, Lacul Avrig, Vf. Șerbota, Vf. Scara, Custura Sărății, revii la lac unde ai campat și constați cu stupoare ca ți-a disparut cortul în care urma să înnoptezi împreuna cu tot ce era în el: haine groase, saci de dormit, rucsacii din poze, salteluțe, power banks, TOT!!!
Da, dragilor, (și) pe munte se fură, și se fură fără milă, fără cea mai mică remușcare că ai lăsat noaptea 2 oameni la 2 grade fără adăpost, cu toate riscurile care vin la pachet. Un fel de tentativă de omor cum ar veni”, a relatat Cojocaru.
Drumeții au sunat la 112 și au fost redirecționați la Jandarmerie, însă reprezentanții instituției nu au putut să trimită un echipaj la ora 23:00. Apoi au sunat la Salvamont, iar cei de acolo le-au recomandat să se adăpostească în cel mai apropiat refugiu. „Care e de fapt un container de tablă și în care fără sac de dormit și fără primus să faci măcar un ceai îngheți 100% până dimineață”, a mai explicat tânăra.
Astfel, cei 2 au decis să coboare noaptea de pe munte, până la Cabana Barcaciu. Din fericire, au reușit să ajungă teferi la 2 dimineața la cabană, fiind așteptați de cabanier cu ceai fierbinte, cort, saci de dormit, pături groase și mâncare.
Cei 2 turiști au declarat incidentul la Poliția din Avrig, iar acum așteaptă soluționarea cazului. Cojocaru le recomandă drumeților ce ajung pe munte să ascundă în cort un tracking device, să aibă asupra lor o baterie externă pentru telefon și să nu intre în vorbă cu ciobanii.
„Sunt multe de povestit, adrenalină, stres, frig, oameni care îți împart din hrana și hainele lor ca să te știe în siguranță până la cabană, dezamăgiri dar mai presus de toate, frumusețea și măreția muntelui care te înalța și te face să speri! Să speri că generațiile de după tine nu vor mai trăi asta, că se va termina odată cu toate astea și vom ajunge și noi unde au știut și reușit să ajungă alții.
Altfel, excursii frumoase să aveți și muntele să vă aducă numai bucurii și să vă faca viața mai frumoasă, cel puțin așa cum mi-o face mie!”, a mai spus ea.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: