2 braconieri au ucis un urs cu o capcană neautorizată. Unul din ei a sărit cu un cuțit la paznicii care i-au prins

urs braconat
Sursa: Poliția Română

Doi bărbați din județul Dâmbovița au fost prinși în timp ce se aflau la braconaj, pe un fond de vânătoare din comuna Runcu. Ei au fost surprinși de paznicii de vânătoare în momentul în care transportau un urs pe care îl prinseseră cu o capcană neautorizată, relatează publicația locală dbonline.ro.

Mașina braconierilor în care se afla ursul tranșat a fost oprită pe drum, iar unul dintre bărbați a sărit cu un cuțit la unul dintre paznici.

Imediat, paznicii fondului de vânătoare au chemat Poliția.

La fața locului au intrevenit mai multe echipaje de poliție, iar cei doi bărbați, de 39 și 44 de ani, sunt cercetați acum pentru comiterea infracţiunilor de acces în fondurile cinegetice, practicarea vânătorii cu capcane neautorizate şi vânătoarea speciilor de vânat în alte condiţii decât cele ale derogărilor.

“La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, împreună cu paznicii de vânătoare, au surprins, în comuna Runcu, doi bărbați de 39 și 44 de ani, în timp ce transportau un exemplar din specia urs pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate. În urma cercetărilor efectuate, politiștii au stabilit că cei doi ar fi fost ajutați la transport și de un alt bărbat de 74 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz”, se arată într-un comunicat Poliției Dâmbovița.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.