15 anunțuri „nebune” din România anului 1991. „Vând Schnauzer uriaş, mănâncă orice, îi plac copiii”

Anunțurile publicate în anii `90 arată cum a început capitalismul în România. Se făceau primele afaceri, românii prindeau gustul antreprenoriatului – la alb sau la negru -, iar oamenii își dădeau seama că dragostea poate veni și prin… poștă.

Apariția unui ziar de mică publicitate, Anunțul Telefonic, a fost rapid percepută de români drept un instrument eficient, perfect adaptat la economia acelor vremuri. Și asta pentru că asigura într-un mod simplu și rapid transmiterea de bunuri și servicii, chiar dacă acestea era de calitate sau nu.

În aceste zile, cei la la Anunțul Telefonic au decis retipărirea numărului din 4 iunie 1991 și prezintă câteva dintre cele mai năstrușnice anunțuri ale acelor vremuri. Le redăm, mai jos:

1. Dorim să ne căsătorim dar mama soacră nu mă vrea pentru ca sînt săracă. Cine mă ajută? Tel. 75.05.41

2. Sorin, 23 ani, B/V/A, 1,84/72, caut o tipă de care să mă îndrăgostesc la prima vedere, gen New York. Tel. 45.93.10

3. Închiriez Dacia 1300 numai pentru lume selectă. Tel. 652.94.01

4. Căutăm posesor cioară dresată pentru realizarea unui film, plată avantajoasă. Tel. 13.70.94 orele 10-15, 39.90.40 ora 20anuntul acum 25 de ani

5. Înscriere Dacia fabricaţie 1986 contra apartament 2 camere, garsonieră. Tel. 71.04.30

6. Cu 100 Lei pe adresa Florin OP. 74, CP 9, informaţii despre o bună afacere. Tel. 77.03.32

7. Măruţă Constantin, pensionar bogat din comuna Schela, etate 65 ani, dar nu mă dau pe cei de 55 ani, 1,72 înalt, 70 kg, prezentabil ager, fără vicii, nu fumez, nu beau, am vilă mare, grădină cu pomi şi vite, caut femeie de 55-65 ani, pentru căsătorie, fără vicii, serioasă, sinceră, credincioasă, să nu fie grasă, maxim 70 kg, să fie suplă şi frumoasă, să nu fie beţivă şi murdară, mă cunun cu ea.

De preferinţă pensionară, sănătoasă şi muncitoare la munca câmpului, fără obligaţii, urgent până în Crăciun. Amatoarele să se adreseze în scris, recomandat.

N-am telefon. Nu răspund la căsuţa poştală post restant şi telefon. Care nu-şi dau adresa nu sînt cinstite.

8. Pierdut glugă albă detaşabilă, zona ASE-Romană sau maxi taxi 502. Recompensă 200 Lei. Tel. 85.46.91

9. Angajez fată îngheţată zona Obor. Tel. 16.23.20

10. Caut cioban pentru fermă de capre. Cerinţe: să ştie să mulgă şi să pască. Tel. 45.06.31

11. Societate comercială declarăm pierdute actele firmei prin incendiere. Tel. 22.14.52

12. Casa de schimb valutar angajează secretară cu picioare lungi. Tel. 72.17.17

13. Vând Schnauzer uriaş, mănâncă orice, îi plac copiii. Tel. 16.48.76

14. Repar acoperişuri la domiciliul clientului. Tel. 75.16.39

15. Vând pat dublu pentru 3 persoane. Tel. 86.14.82

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.