15.300 de mame sunt ajutate să-și îngrijească bebelușii, prin programul desfășurat de Asociația SAMAS și Salvați Copiii România, cu finanțarea Fundației OMV Petrom. Programul „Cutia Bebelușului”, prin care mamele vulnerabile primesc obiectele necesare în primele luni de viață ale copiilor, contribuie la reducerea mortalității infantile.
De asemenea, 95% dintre mamele beneficiare au participat pentru prima oară la cursuri despre creșterea și îngrijirea nou-născutului în cadrul programului „Cutia Bebelușului“, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.
Nouă din zece mame beneficiare folosesc Cutia Bebelușului ca pătuț pentru nou-născut în primele luni de viață și utilizează zilnic sau de 4-5 ori pe săptămână produsele din cutie, arată un studiu. În plus, peste 60% dintre mame afirmă că nu își permit să cumpere produsele din cutie, iar 80% dintre ele susțin că au nevoie acută de Cutia Bebelușului. Rezultatele fac parte din studiul de impact al programului „Cutia Bebelușului”, derulat în perioada mai 2023-iunie 2024 de Asociația SAMAS și Salvați Copiii România în 314 comunități dezavantajate din 17 județe, cu finanțarea Fundației OMV Petrom.
În România, programul „Cutia Bebelușului” a fost adaptat după modelul finlandez și gândit ca intervenție în ajutorul gravidelor și mamelor din comunitățile defavorizate – în special cele din mediul rural, acolo unde se înregistrează nu doar rate ridicate ale nașterilor în rândul mamelor minore, ci și o incidență crescută a mortalității infantile.
Cutia Bebelușului conține peste 60 de produse – scutece, haine, saltea, termometru, pătură, cosmetice și consumabile pentru copil și mamă, jucării și cărți pentru copii. Cutia în sine, realizată din carton rezistent, poate fi folosită împreună cu pătura și salteaua ca loc sigur de dormit pentru cel mic în primele luni de viață ale acestuia. Programul include și o componentă educațională, care le oferă mamelor acces la cursuri ori sesiuni de instruire pe teme de puericultură, educație pentru sănătate, prim-ajutor pentru nou-născuți și informații despre unde și cum pot accesa servicii medicale pentru nou-născuți și sugari.
Cutia în sine reprezintă o soluție practică, sigură, pentru familiile care nu își pot permite să achiziționeze un pătuț de copil, mai ales că în familiile numeroase din România riscul mortalității infantile crește direct proporțional cu rangul nou-născutului, cel mai mic dintre copii având, astfel, cel mai mare risc. În peste 90% din cazurile chestionate, nou-născuții nu au mai dormit în pat împreună cu alți membri ai familiei, ci în Cutia Bebelușului, care oferă siguranță pentru copil în primele 4 luni de viață, atunci când riscul morții prin sufocare este cel mai ridicat.
„Am întâlnit și situația în care în gospodărie exista un singur pat pentru șase membri ai familiei. Și urma să vină un nou-născut. Unde putea să doarmă micuțul? În ce condiții? Cutia Bebelușului a fost un dar minunat pentru el!”, a arătat un asistent medical comunitar, colaborator al Asociației SAMAS.
Specialiştii din sistemul de sănătate, în special cei din maternitați, apreciază că o proporție mare dintre gravide nu se prezintă la medic în timpul sarcinii. În România, raportările INS indică un număr foarte mare de gravide fără consultație prenatală, 28% din totalul naşterilor. Potrivit studiului, 99% dintre copiii născuți în grupul-țintă după începerea programului Cutia Bebelușului au fost înscriși la medicul de familie sau în evidențele serviciilor de asistență medicală, 74% dintre gravide fiind monitorizate de către asistenții medicali comunitari. Ulterior, 76% dintre mame au făcut cel puțin un control medical postpartum.
„Îmbunătățirea accesului gravidelor și mamelor din mediul rural la serviciile de asistență medicală este una dintre realizările importante ale acestui program. Am reușit astfel să demonstrăm viabilitatea unui model de intervenție care contribuie la combaterea lipsei cronice de educație medicală pre-și postnatală din comunitățile vulnerabile. Nu în ultimul rând, aș vrea să subliniez aici rolul crucial al parteneriatului cu administrațiile locale, pe care dorim să îl extindem și să îl continuăm. Fără implicarea rețelei de asistenți medicali comunitari, care au ținut legătura cu gravidele și tinerele mame, ar fi fost mult mai dificil să obținem aceste rezultate”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.
Aproape toate mamele participante (95%) au declarat că prin acest program au participat pentru prima oară la cursuri de pregătire despre creșterea și îngrijirea nou-născutului furnizate de un cadru medical. 81% dintre femeile care au participat la cursuri au afirmat că majoritatea informațiilor aflate astfel erau lucruri pe care nu le știau.
“Efectele programului „Cutia Bebelușului” se văd acum și se vor vedea și în timp pentru că mamele vor folosi informația și cu viitorii copii și o vor transmite și altor mame din comunitate. Așa se face educație pentru sănătate. Așa se face prevenție. Acum vedem mame care își îngrijesc mai bine copiii. Într-un an, doi vedem scăderea ratei mortalității infantile”, a menționat un medic de familie ce colaborează cu Salvați Copiii România.
“De 14 ani, în cadrul programului de pionierat al Salvați Copiii România, prin care este combătută mortalitatea infantilă, am reușit să corectăm statistici negative, ceea ce se traduce prin salvarea nou-născuților. Programul are o componentă importantă de prevenție și de sprijinire a mamelor vulnerabile din zonele rurale în cadrul căreia sunt implicate rețele extinse de specialiști locali și medici de familie. Încă din timpul sarcinii și apoi pe parcursul primelor zile de îngrijire a nou-născutului, Cutia Bebelușului s-a dovedit a fi un instrument esențial de informare și de sprijinire a sănătății copiilor și gravidelor din medii vulnerabile”, a menționat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România.
„Pe lângă sprijinul material pe care îl oferă mamelor înainte și după naștere, acest program crește rata de accesare a serviciilor de sănătate maternă și contribuie la educarea beneficiarilor și la promovarea sănătății publice. Cifrele acestui raport demonstrează foarte evident legatura dintre program și contribuția la reducerea mortalității infantile”, a declarat Amalia Fodor, director executiv al Fundației OMV Petrom.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: