13 profesori din județul Neamț, condamnați pentru trecerea unor elevi fictivi în catalog

Foto: Radio Reșița

Treisprezece profesori și alți doi angajați ai Liceului Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad”, din localitatea nemțeană Horia, au fost condamnați în prima instanță pentru fals intelectual în formă continuată.

Unul dintre inculpați a decedat, însă 13 profesori și secretara liceului din Horia au fost găsiți vinovați, după ce au falsificat cataloage pentru a-şi păstra numărul de clase şi norme.

Versiunea românească la capodopera lui Gogol ”Suflete moarte” a presupus inventarea a peste 20 de elevi, distribuiți în patru ani de studii, care să îi ajute să își păstreze intacte privilegiile.

MAgistrații Judecătoriei Roman i-au condamnat pe cei 14 inculpați la câte un an şi trei luni înschisoare cu suspendare sub supraveghere, însă faţă de mai bine de jumătate judecătorii au decis amânarea aplicării pedepsei, ceea ce înseamnă că în cazul în care nu vor săvârşi noi fapte penale în perioada de supraveghere condamnările nu se vor regăsi în cazier.

Dascălilor nu li s-a interzis dreptul de a profesa, iar 13 din cei 14 au contestat sentința, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Bacău.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.