120 de milioane de oameni au rămas fără TikTok. De ce a fost interzisă aplicația chinezească

TikTok. Foto: Pixabay.com

India a interzis TikTok, dar și alte aplicații chinezești, spunând că sunt ”o amenințare la suveranitatea și integritatea” țării, în cel mai recent episod al escaladării tensiunilor dintre cele mai populate țări ale lumii.

Potrivit CNN, Ministerul indian al Electronicii și Tehnologiei Informației a declarat într-un comunicat că a primit multe reclamații despre transmiterea ilegală a datelor utilizatorilor de pe dispozitivele mobile către servere din afara Indiei.

”Aceste compilații de date sunt realizate de elemente ostile securității și apărării Indiei, fapt care atinge suveranitatea și integritatea țării. Este o chestiune pe care trebuie să o gestionăm cu profundă și imediată îngrijorare, dar și prin măsuri de urgență”, a transmis ministerul.

Guvernul indian a interzis, dintr-o mișcare, 59 de aplicații, dintre care multe erau de proveniență chineză, inclusiv TikTok.

Comunicatul nu a menționat nici măcar o singură dată numele Chinei, însă vine la scurt timp după ciocniri violente între trupele celor două țări, într-o secțiune de frontieră contestată, în care 20 de soldați indieni au murit.

TikTok, interzis în India

”Vocile din spațiul public cer acțiuni stricte împotriva aplicațiilor care pot pune în pericol suveranitatea Indiei, dar și intimitatea cetățenilor noștri”, a mai transmis guvernul.

TikTok, care este deținut de gigantul chinezesc Bytedance, are 120 de milioane de utilizatori în India. Compania chinezească are aproape 2.000 de angajați în India.

China domină piața internetului din India, care are peste 600 de milioane de utilizatori, atât pe partea de software, cât și pe cea de hardware. Majoritatea telefoanelor vândute în India sunt produse în Republica Populară Chineză.