11 cadre medicale amendate la Galați pentru că nu purtau măști de protecție în spital

Spitalul Județean de Urgență Galați

Spitalul Județean de Urgență Galați. Foto: www.institutiimedicale.ro

Direcția de Sănătate Publică Galați a desfășurat mai multe controale la spitalele din județ și a descoperit o serie de nereguli, relatează publicația locală „Monitorul de Galați”.

La Spitalul Judeţean de Urgență Galați au fost sancţionate 9 cadre medicale pentru nepurtarea măştii de protecţie sau pentru că o purtau greșit. Alte două cadre medicale ce nu purtau mască au fost identificate la Spitalul de Pediatrie. Din totalul cadrelor medicale amendate unul singur este medic, restul fiind asistenți, personal auxiliar şi de îngrijire, a explicat pentru sursa citată Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

„Spitalul dispune de suficient material de protecţie. Cu siguranţă şi spitalul va lua măsuri în aceste cazuri. Probabil că amenda o să îi sensibilizeze. Și spitalul va face o anchetă, dar amenda îi va sensibiliza”, a mai spus Nistor.

În total au fost efectuate 17 controale, dintre care 10 la Spitalul Clinic de Urgenţă Galați, două la Spitalul de Pediatrie, unul la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi patru în cabinete stomatologice.

În urma controalelor s-au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.000 de lei.

11 sancţiuni au fost date persoanelor fizice din spitale. Au fost amendate și sancționate și două persoane juridice: Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie, pentru că nu s-au efectuat anchete epidemiologice la timp.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version