Ziua Z. Procurorii antimafia fac 238 de percheziții într-o operațiune pregătită de un an

FOTO: Poliția Română/Flickr
FOTO: Poliția Română/Flickr

Procurorii DIICOT coordonează o acțiune în care sunt făcute, în același timp, 238 de percheziții și sunt urmărite 290 de persoane pentru a fi aduse la audieri. La operațiune, care a fost denumită Ziua Z, sunt implicați 600 de polițiști și procurori.

Într-o intervenție la Digi24, șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că planificarea acestei acțiuni a început în urmă cu un an.

„În primul rând, am urmărit să dovedim că putem să ne sincronizăm la nivel național cu partenerii din poliție și din celelalte structuri ale MAI, a faptului că suntem la rândul nostru puternici, că Crima Organizată poate fi controlată și contrată cu instrumentele pe care statul le are la dispoziție.

E o acţiune pe care am gândit-o de mai bine de un an și pe care încercăm să o operaționalizăm de 2 luni și ceva.

Sunt acţiuni foarte importante în Dâmbovița, Iași, Timișoara, Constanța, Prahova. Sunt dosare de trafic de droguri, de contrabandă cu cetățeni moldoveni, e atacat clanul Ghenosu la Dâmbovița. Sunt foarte multe cauze, fiecare foarte importante”, a precizat Daniel Horodniceanu, la Digi24.

Descinderile au loc în 15 dosare instrumentate de DIICOT. În acestea sunt implicate și unele dintre cele mai cunoscute grupări de infractori din țară. Acuzațiile sunt de la evaziune fiscală la trafic de droguri și de persoane, proxenetism, infracțiuni în domeniul informatice. De asemenea, sunt investigate infracțiuni grave, cu violență, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de omor.

Acțiunea se desfășoară concomitent pe teritoriul județelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în Bucureşti.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, acţiunea fiind efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

DISTRIBUIȚI
Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.