Yoga a primit o dată oficială pentru a fi sărbătorită

Organizația Națiunilor Unite a stabilit ieri o zi în care yoga să fie sărbătorită, astfel că pe 21 iunie, iubitorii acestei practici vechi vor putea să o celebreze cu evenimente dedicate.

Începând de anul viitor data de 21 iunie devine Ziua Internațională pentru Yoga și este o măsură propusă de către premierul indian Narendra Modi, care a declarat că yoga permite oamenilor „să descopere sensul de unitate cu sinele, lumea şi natura”.

Adunarea Generală a ONU a recunoscut că yoga oferă o abordare holistică a sănătății și a bunăstarii și că practicarea ei este foarte benefică pentru sănătatea lumii întregi, indiferent de vârstă, informează timesofindia.com.

Yoga poate aduce laolaltă comunitățile

Este pentru prima oară când o rezoluție a fost acceptată de către ONU în mai puțin de 90 de zile, iar 175 de membri au luat parte la această decizie, cel mai mare număr de membri care au decis până acum o singură rezoluție.

„Yoga poate ajuta la rezistenţa în faţa maladiilor care nu pot fi comunicate. Yoga poate aduce laolaltă comunităţile, într-o manieră incluzivă care generează respect. Yoga este un sport care poate contribui la dezvoltare şi la linişte. Yoga poate chiar să ajute oamenii în situaţii de urgenţă, pentru a găsi un mod de a scăpa de stres”, a spus Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU.

Ziua de 21 iunie nu este întâmplătoare, deoarece are o mare semnificație în multe părți ale lumii, iar în emisfera nordică Soarele ajunge în zenit și nu mai apune la Cercul Polar. Această zi marchează solstițiul de vară în emisfera nordică și solstițiul de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.

De-a lungul timpului, ONU a mai listat alte 118 zile internaționale și aniversări pentru a fi respectate, iar principala preocupare a organizației este să încurajeze activitățile între statele membre pentru a celebra anumite zile cu semnificații speciale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.