Vremea pe 15 zile. Vin temperaturi de 30 de grade

vremea pe 15 zile apă căldură vară caniculă
Foto: priyanka98742 / pixabay.com

Vremea pe 15 zile. ANM a publicat estimarea valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 23 aprilie – 6 mai 2018.

Cel mai cald va fi în Muntenia, unde temperaturile vor ajunge chiar și la 30 de grade Celsius.

Vremea pe 15 zile – Iată cum va fi vremea în perioada următoare:

Vremea pe 15 zile în BANAT

Majoritatea zilelor din intervalul de referință, în special până în data de 2 mai, vor fi
caracterizate de o vreme cu mult mai caldă decât normal în această perioadă din an, cu
temperaturi maxime de 25…28 de grade, în medie regională. Valori ușor mai mici, dar
menținându-se totuși peste mediile climatologice, se vor înregistra în 24 și 27 aprilie și posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22…24 de grade.

În privința regimului termic nocturn, valorile se vor situa peste cele specifice perioadei, cu minime în general de 10…14 grade. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilității atmosferice) va fi mai mare în data de 24 aprilie, în intervalele 26-27 aprilie și 2-6 mai, perioade când vor fi posibile izolat și cantități de apă mai însemnate.

Vremea pe 15 zile în CRIŞANA

În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, în special până în data de 2 mai,
regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice,
cu maxime de 24…27 de grade, în medie regională, informează ANM. Valori ușor mai scăzute, dar menținându-se totuși peste cele normale, se vor înregistra în 24 și 27 aprilie și posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22…24 de grade.

În ceea ce privește temperaturile minime, acestea se vor situa peste cele normale, urmând a se înregistra valori de 10…12 grade, în medie. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilității atmosferice) va fi mai mare în intervalele 23-24 și 26-27 aprilie, dar și după data de 2 mai, perioade când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Vremea pe 15 zile în TRANSILVANIA

Media valorilor termice diurne se va menține, în cea mai mare parte a intervalului, cu
mult peste cea climatologic specifică acestei perioade din an, cu valori în general de
23…26 de grade. Pentru zilele de 24 și 27 aprilie și posibil către sfârșitul celor două
săptămâni de prognoză sunt de așteptat temperaturi ușor mai scăzute, dar în continuare
peste cele normale, maxime în medie de 20…22 de grade.

Regimul termic nocturn, relativ constant de-a lungul perioadei de prognoză, va fi caracterizat de valori medii de 6…10 grade.

În zilele de 24 și 27 aprilie și posibil după data de 2 mai probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată și nu sunt excluse cantități de apă izolat mai însemnate. În restul
intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe spații mici, în orele după-amiezilor.

Vremea pe 15 zile în MARAMUREŞ

Majoritatea zilelor din intervalul de referință vor fi caracterizate de o vreme cu mult mai
caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23…26 de grade, în
medie regională. Valori mai coborâte, dar menținându-se în general peste mediile
climatologice, se vor înregistra în 24 și 27 aprilie și posibil în ultimele zile ale perioadei de
prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 21…23 de grade. Estimările indică un regim termic nocturn peste cel specific perioadei, cu minime în general de 9…11 grade.

Probabilitatea pentru ploi (în general de scurtă durată, asociate instabilității atmosferice)
va fi mai mare în intervalele 23-24 și 26-27 aprilie, dar și după data 2 mai, perioade când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Vremea pe 15 zile în MOLDOVA

Vremea deosebit de caldă va predomina în cea mai mare parte a intervalului, astfel că
media temperaturilor maxime va fi de 23…27 de grade. Excepție vor face zilele de 24 și 27
aprilie și posibil sfârșitul perioadei de prognoză când se vor înregistra valori mai scăzute, de
21…23 de grade, mediat regional, temperaturi care se mențin totuși peste cele climatologic
specifice.

Regimul termic nocturn se va situa, pe tot parcursul intervalului, peste cel normal în
această perioadă din an, cu medii ale valorilor minime de 9…12 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni.
Averse cu caracter local se vor semnala în zilele de 24 și 27 aprilie.

Vremea pe 15 zile în DOBROGEA

Pe tot parcursul intervalului, valorile de temperatură nu vor avea variații importante,
menținându-se peste cele climatologic specifice, cu maxime diurne de 21…25 de grade, în
medie regională. Aceeași tendință este estimată și pentru regimul termic nocturn, caracterizat de valori medii de 10…14 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni; ploi
de scurtă durată, pe spații mici se vor semnala în data de 24 aprilie și în intervalul 4-6 mai.

Vremea pe 15 zile în MUNTENIA

Pe întreaga perioadă a celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi
caracterizat de valori peste cele normale la sfârșit de aprilie și început de lună mai. Temperaturile maxime vor fi în medie de 24…27 de grade, dar vor fi și zile, în special în
perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29…30 de grade la câmpie.

În aceeași tendință vor evolua și minimele nocturne ce se vor situa peste mediile multianuale, valori în marea lor majoritate în ecartul 9…12 grade.

În ansamblu, intervalul de referință va avea o probabilitate redusă de ploaie. Averse cu
caracter local vor fi în 24 aprilie, 27 aprilie și, posibil, la sfârșitul celor două săptămâni.

Vremea pe 15 zile în OLTENIA

Majoritatea zilelor din intervalul de referință vor fi caracterizate de o vreme mai caldă
decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23…27 de grade, în medie
regională. Vor fi și zile, în special în perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori
chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29 de grade la câmpie. Estimările indică un regim
termic nocturn peste cel specific pentru sfârșitul lunii aprilie și începutul de mai, cu minime în general de 10…13 grade.

Probabilitatea pentru ploi locale (de scurtă durată, asociate instabilității atmosferice) va fi
mai mare în perioada 26-28 aprilie, dar și după data 2 mai.

Vremea pe 15 zile LA MUNTE

Valorile de temperatură se vor menține, în cea mai mare parte a intervalului, mai ridicate
decât cele normale în această perioadă din an, cu variații nesemnificative de o zi la alta;
maximele diurne vor fi de 14…18 grade, iar minimele de 4…8 grade, temperaturi ușor mai
mici fiind posibile în zilele de 27 și 28 aprilie. Față de aceste valori mediate pe întreaga zonă montană, la altitudini mai mici, în general sub 1400 m, sunt de așteptat temperaturi chiar mai ridicate, medii diurne în jurul a 20 de grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. În
special în zilele de 24 și 27 aprilie și după data de 2 mai, ploile vor fi mai frecvente și local
mai însemnate cantitativ.

Cât costă o noapte la mare de 1 mai

Foto: priyanka98742 / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.