Județul din România unde toți criminalii sunt prinși

Județul Vrancea este singurul din România unde nu există niciun dosar de omor sau de tentativă de omor cu autor necunoscut, relatează adevarul.ro.

„Deşi nu avem un procuror criminalist specializat, lucrul în echipă ne-a adus aceste rezultate onorante pentru noi, ca profesionişti. Recunosc că şi la poliţie există o echipă de profesionişti tineri, cu care am colaborat excepţional. Cei tineri au venit cu un nou suflu şi, cred eu, împletirea generaţiilor constituie secretul succesului. Inclusiv eu particip de multe ori la anchetarea unor crime. Îmi aduc aminte de cazul de la Panciu, unde a fost o crimă cu autor necunoscut, cu un zilier despre care nu se ştiau multe lucruri, dar pe care l-am identificat în 24 de ore în judeţul Suceava“, a povestit pentru sursa citată Florin Ţîrlea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Județul Vrancea stă bine și în ceea ce privește numărul altor tipuri de infracțiuni cu autor necunoscut. Dacă la nivel național se înregistrează aproximativ 570.000 de infracțiuni cu autor necunoscut, în Vrancea sunt puțin peste 2.000 de dosare încadrate la capitolul „AN“.

La ora actuală, Parchetul Vrancea are unul dintre cele mai moderne sedii din ţară, realizat după standarde europene, cu birouri pentru fiecare procuror, camere de anchetă, cameră de recunoaştere a infractorilor, ceea ce a dus la eficientizarea muncii procurorilor.

Comisarul şef Marian Cîrjică, pensionar de câteva luni, a fost în ultimii zece ani şeful Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Poreclit „tatăl criminalilor“, el spune că ţine minte toate cauzele pe care le-a anchetat și că ştie pe de rost numele infractorilor.

Marian Cîrjică
Marian Cîrjică. Foto: adevarul.ro

„În fiecare caz pe care l-am rezolvat a fost meritul echipei cu care am lucrat. Un coleg a avut o sclipire, altul a avut o idee, altul a obţinut o informaţie, dar toate meritele se datorează echipei. Contează şi cum coordonezi. Eu am învăţat foarte multe de la subofiţeri şi am avut o echipă de criminalişti foarte buni, începând de la agenţi şi până la ofiţeri specialişti. Dar cel mai mult mi-a plăcut că am găsit oameni cu adevărat pasionaţi de meseria pe care o fac, iar aici există un plus pentru colegii tineri“, a declarat Marian Cîrjică pentru „Adevărul“.

Dacă județul Vrancea este campion la cazuri rezolvate, judeţul Iaşi este campion în privinţa infractorilor invizibili. Aici există peste 27.000 de doare cu autor necunoscut, iar tergiversarea anchetelor a dus la clasarea a peste 3.000 de dosare prin prescriere.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Polițist, spălător. Un agent curăță o mașină de lux parcată în curtea Poliției Locale

Un oraș din România a rămas fără agenți rutieri. Au fost arestați cu toții pentru luare de mită

Un radar din România a prins 2 cai care pășteau cu 104 km / h