Foto: Diana Zaharia

Acum câteva seri, în timp ce scriam introducerea pentru seria de articole GreatNews dedicată violenței domestice, în fluxul de postări de pe Facebook mi-a apărut un filmuleț încărcat într-un grup al românilor din Italia de un individ oarecare, cu un comentariu alături: „Ce zice-ti,e o metodà bunà ptr femeile gàlàgioase?”. Filmulețul n-avea decât 6 secunde, dar adunase deja 22 de Like-uri din grup. În cele 6 secunde o femeie țipă la prietenul ei că nu e niciodată acasă și că nu o iubește, iar tipul, rapid, ia o sticlă de pe bufet și i-o sparge în cap. Apoi o târăște de picioare prin bucătărie și o așază pe canapea, unde o și învelește „cu grijă” cu o pătură, de parcă i-ar fi spus „Noapte bună!”.

Am căutat și am văzut că filmulețul a fost inițial urcat pe Facebook în iunie 2014 de haberinbizden.com, un site de videoclipuri din Turcia, însoțit de un comentariu scurt și la obiect: „Hahaha”. În mai bine de jumătate de an a avut timp să adune peste 150.000 de Like-uri și peste 250.000 de Share-uri. Am aruncat o privire și peste cele peste 20.000 de comentarii. Câteva mi-au sărit în ochi: „Cel mai bun videoclip făcut vreodată” sau „E tare”.

Atunci mi-am amintit de o femeie pe care am întâlnit-o în iarna care tocmai s-a scurs în gara din Pitești. Era seară și lua trenul de București, iar din capitală pornea spre Iași. Pleca, sau mai bine zis fugea, dintr-o comună argeșeană. Era tânără, dar îmbătrânită, îmbrăcată în niște blugi care-i atârnau pe picioarele slabe. Pe obraz avea o tăietură recentă care părea că abia i se închisese.

Mi-a arătat tăietura și mi-a spus că bărbatul ei era autorul. Soțul, cioban, avea obiceiul să o bată de fiecare dată când se întorcea acasă din munți. Adică o dată la câteva luni. Când îl vedea că se întoarce cu banii primiți pentru păstoritul oilor, cu câte 10-15 milioane odată, știa că nu se va lăsa până când nu-i va bea aproape pe toți. Și știa că atunci începeau bătăile.

Dar acum ajunsese la capătul răbdării: se hotărâse să lase totul în urmă și să se întoarcă acasă la părinții ei, într-un sat din Moldova. Din viața veche îl luase cu ea doar pe fiul său, un prichindel brunețel de vreo 9-10 ani, isteț, curios și năzdrăvan, care mi-a pus cel puțin 15-20 de întrebări cât am așteptat trenul întârziat ce venea de la Craiova. „Oare cât cântărește trenul ăsta? O tonă?”, îmi zicea în timp ce stătea așezat pe geanta de voiaj. Făcea apoi pe curajosul și dădea să se apropie de linia de tren. El zicea vesel că lui nu-i e frică de tren, maică-sa striga imediat după el să se dea înapoi.

I-am pierdut din vedere în momentul în care, după o întârziere de vreo oră, a venit trenul ce avea să ne ducă de la Pitești spre capitală. Mi-i amintesc urcând în tren, făcându-și loc prin aglomerația iscată pe peron, pornind, poate, spre o viață mai fericită.

După întâlnirea din gară m-am tot întrebat dacă în România sunt într-adevăr atât de multe femei bătute de parteneri încât pe stradă trecem pe lângă victime de cum ieșim din casă, fie că le recunoaștem sau nu. Poate că nu sunt atât de multe, iar întâlnirea a fost doar o întâmplare. Însă o altă realitate, destul de sumbră, pare să se desprindă din cifrele, statisticile, sondajele și datele oficiale. Și atunci, de ce sunt atât de multe femei bătute? Poate pentru că, prea adesea, suntem gata să ignorăm sau să zâmbim îngăduitori când un agresor îi dă unei femei cu o sticlă în cap. Suntem gata să râdem, cu poftă, de violență: „Hahaha”.

Dacă vreți să citiți articolele din seria GreatNews dedicată violenței domestice, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here