Vilele și clădirile confiscate de la interlopi se transformă în școli

Un director în cadrul Ministerului Justiției a declarat că o parte dintre imobilele confiscate de la interlopi, care se dovedesc a fi achiziționate cu bani proveniți din infracțiuni, vor putea fi transformate în școli, grădinițe și chiar secții de poliție.

Potrivit Digi24, directorul Oficiului Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni, Cornel Călinescu, a declarat că foarte multe dintre imobilele confiscate de la interlopi nu sunt vândute, din cauza istoricului lor.

Autoritățile vor să înființeze Oficiul Național de Management al Bunurilor Sechestrate sau Confiscate. Modelul este luat din Franța, acolo unde există deja o astfel de instituție din 2010. O parte dintre banii recuperați de francezi au fost folosiți inclusiv pentru a despăgubi victimele interlopilor.

În ceea ce privește recuperarea prejudiciilor constatate în urma unor sentințe judecătorești definitive, potrivit unor date oficiale, statul nu reușește să recupereze decât în jur de 5% în fiecare an. Pentru recuperarea unui prejudiciu, statul are la dispoziție șapte ani, iar după acest termen acțiunea se prescrie.

FOTO: Alamosbasement/Flickr

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

O dramă dintr-un milion. „Femeia trebuie să țină casa, chiar dacă îți dă o palmă”
Locuri de muncă în străinătate, pentru necalificați. Oferte în 2015
Peștera secretă din Munții Pădurea Craiului