Vești bune pentru cei care vor să-și cumpere o casă

FOTO: Ideal Residence Drumul Taberei
FOTO: Ideal Residence Drumul Taberei

Surse din Ministerul de Finanțe au declarat, pentru Economica.net, că săptămâna aceasta, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, o nouă tranșă de bani pentru garantarea creditelor Prima Casă va fi deblocată. Noua tranșă de garanții va fi de 500 până la 600 de milioane de lei. A fost așteptată de la începutul lunii, însă au apărut întârzieri din cauza volumului mare de muncă de la Fondul de Garantare, instituția care pregătește dosarele de Prima Casă.

Noua tranșă de bani ar însemna garantarea pentru încă aproximativ 5.500 de noi credite. Săptămâna trecută au apărut declarații ale unor șefi de bănci care au spus că nu mai primesc dosare pentru Prima Casă pentru că s-au terminat banii pe 20 aprilie.

În fiecare zi se înregistrează peste 500 de noi solicitări. La sfârșitul anului trecut, Guvernul a aprobat o strategie pentru cinci ani a programului „Prima casă”. În total vor fi garanții totale de 10 miliarde de lei.

Începând de anul acesta procentul de garantare a creditului de către stat va fi corelat cu vechimea şi rezistenţa imobilului. Mai exact, pentru locuinţele mai noi sau consolidate în ultimii cinci ani, nivelul garantării este menţinut la 50%, iar pentru restul locuinţelor, procentul de garantare coboară la 40%.

De asemenea, plafonul de garanţii acordat pentru fiecare dintre cei cinci ani a fost stabilit după cum urmează: pentru 2017, se va aloca un plafon anual de garanţii în valoare de 2,5 miliarde de lei şi de circa 2 miliarde de lei pentru anii 2018, 2019 şi 2020. Pentru ultimul an, 2021, plafonul garanţiilor scade la 1,5 miliarde de lei.

Avansul minim cerut în Programul „Prima casă” este de 5%. ING Bank a decis să crească procentul la 10%. La un credit ipotecar clasic avansul minim cerut de bănci este de minim 15%.

Băncile participante la programul „Prima casă” sunt Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole Bank, ING, Marfin, OTP, Piraeus, Raiffeisen şi Unicredit Tiriac.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.