Viorica Dăncilă, Maria Grapini 2: „S-a creat anumite modele de femei”

viorica dăncilă
Viorica Dăncilă la Teleorman TV. Foto: Pagina de Facebook Viorica Dăncilă

După ce aseară pe rețelele de socializare s-a viralizat un filmuleț cu un discurs în limba engleză a Vioricăi Dăncilă, acceptată de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de premier al României, astăzi vă prezentăm câteva interviuri din care rezultă că doamna Dăncilă nu stăpânește nici limba română.

Interviurile sunt mai vechi și au fost descoperite și transcrise de sutu.ro.

Dincolo de limba de lemn folosită, Viorica Dăncilă face o mulțime de dezacoduri între subiect și predicat sau între diferite cuvinte.

Iată câteva exemple:

1. Primul video este o filmare de la constituirea PSD Diaspora, din 2010. La acea dată Viorica Dăncilă era deja europarlamentar PSD de un an.

2. Al doilea video este un interviu din mai 2014 oferit publicației „Total Impact”.

3. Ultimul este un interviu din iulie 2014 oferit publicației locale „Giurgiuveanul”.

1.

Min 2.34  În al doilea rând pentru că ați vorbit de femeie și politician cred că trebuiesc ca în viața noastră politică, a românilor în general, să avem alte modele. S-a creat anumite modele de femei în viața politică care nu ne reprezintă pe toate femeile. Și aici cred că ar trebui să se facă o distincție și să încercăm toate femeile, ca și în alte domenii de activitate, să încercăm să delimităm și să încercăm să găsim modele politice care să ne reprezinte. Să nu generalizăm că toate femeile în politică au un anumit… sunt de un anumit fel… ca și în alte domenii de activitate. Și cred că acest lucru este foarte, foarte important.

2.

min 0.46: (românii din diaspora) nu cred că pot fi de acord cu abuzurile, incompetența, hoția guvernului Boc, a căror (ale cărui – n.r.) măsuri îi afectează pe cei apropiați lor care au rămas în țară, dar a căror (ale cărui – n.r.) măsuri, a căror  (a cărui – n.r.) lipsă de soluții viabile, a căror (a cărui – n.r.) lipsă de interes duc România într-o direcție greșită, iar pe dvs, cei din diaporă, vă fac să spuneți cu timiditate că veniți din România, că sunteți români.

min 2.00 (…) de deplasările pe care le-am făcut pentru a vedea problemele cu care se confruntă aceștia, dar și de desele interperări (interpelări – n.r.) în Parlamentul European pe problemele pe care dvs le-ați avut.

min 2.14  dar cred că eforturile noastre, dublate de psd diaspora (…), va da (vor da – n.r.) o mai mare amploare, o mai mare vizibilitate, o relație mai bună în contactul cu cetățenii de a găsi soluțiile care să se plieze atât pe nevoile populației din România, dar să se plieze și pe nevoile dvs,(ale – n.r.) populației din diaspora.

3.

min 1.03 Datorită votului acordat de români, datorită votului dvs, al locuitorilor județului Giurgiu, România a obținut 16 mandate de europarlamentar, dar în același timp a obținut pentru prima dată funcții care ne va (ne vor – n.r.) ajuta pe noi, românii trimiși de dvs în Parlamentul European, membri ai alianței PSD-UNPR-PC, să avem un punct de vedere mult mai puternic și să putem să-l folosim în sprijinul dvs și al realităților cu care dvs vă confruntați.

Cum vorbește în engleză Viorica Dăncilă | VIDEO

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.