Vacanță la munte de la 160 de lei. Copiii merg gratis

vacante la munte o saptamana la munte

Prin programul „O săptămână la munte”, desfășurat în perioada 02 noiembrie – 19 decembrie, turiștii pot petrece 5 zile la munte, plătind prețuri cu 50% mai mici față de tarifele practicate în această perioadă în mod obișnuit.

„Acest program îşi propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turişti români. Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Tarifele pentru un loc, pentru un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele:

* la hotel, vilă, cabană de 2* – 161 lei/sejur
* la hotel, vilă, cabană de 3* – 259 lei/sejur
* la hotel, vilă de 4* – 368 lei/sejur.
Durata unui sejur este de 5 nopţi, începe duminica şi se termină vinerea, în perioada
02 noiembrie – 19 decembrie 2014. Copiii (maximum doi de familie) de până la 7 ani pot beneficia de gratuitate, dacă sunt cazaţi în camera părinţilor.

De asemenea, în cadrul acestei ediţii a programului „O săptămână la munte”, sejururile la munte în România la tarife reduse pot fi achiziţionate şi de turiştii din Republica Moldova. Biletele pot fi cumpărate de la agenţiile membre ale Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT).

Biletele pentru aceste hoteluri vor fi puse în vânzare în agenţiile de turism înscrise în program. Listele cu hotelurile şi agenţiile care derulează acest program vor fi actualizate permanent pe site-urile www.fptr.ro şi www.anat.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.