SUA. Un congresman american cere eliminarea vizelor pentru români

FOTO: Horst Schwalm/Pixabay.com
FOTO: Horst Schwalm/Pixabay.com

Congresmanul american Dan Lipinski a declarat că România este printre puținii aliați democrați care nu este în Programul Visa Waiver, iar această situație trebuie să se schimbe.

„Includerea României în Programul Visa Waiver ar spori cooperarea în domeniul securității, ar amplifica relațiile comerciale și economice și turismul reciproc. De la revoluția română din 1989 care a pus capăt guvernării autoritare comuniste, România a devenit un aliat ferm al Statelor Unite.

În pofida acestui sprijin ferm pentru apărarea SUA și a Europei, România este unul dintre puținii aliați democrați care nu se află încă în Programul Visa Waiver”, a declarat congresmanul american.

Democratul Lipinski, congresman de Illinois, mai apreciază că, după aderarea la NATO, în 2004, „România este un adevărat partener de securitate, unul dintre cei mai mari contribuitori la lupta din Afganistan, care a salutat staționarea forțelor SUA la Marea Neagră și care găzduiește noua brigadă multinațională a NATO”.

„Standardele de securitate ale programului includ schimbul de informații privind securitatea cu Statele Unite și anunțarea în timp util a pașapoartelor pierdute sau furate. Țările participante sunt de asemenea obligate să mențină un nivel sporit de combatere a terorismului, de aplicare a legii, de control la frontiere și de (respectare a unor) standarde de securitate a documentelor.

România și-a dovedit angajamentul față de Statele Unite și NATO. Ar trebui să demonstrăm angajamentul nostru față de relația bilaterală prin includerea României în Programul Visa Waiver”, a mai adăugat congresmanul american.

FOTO: Horst Schwalm/Pixabay.com

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.