Un castel a fost scos la licitație. Consiliul Județean: N-avem bani de reparații!

FOTO: Țetcu Mircea Rareș /Wikimedia Commons
FOTO: Țetcu Mircea Rareș /Wikimedia Commons

Castelul Teleki din Comlod, Bistrița Năsăud, are poate ultima șansă de a fi salvat. Vechi de 300 de ani, castelul a fost scos la licitație de Consiliul Județean, care nu are bani de reparații, potrivit jurnaliștilor de la Știrile TVR.

Castelul a fost naționalizat în perioada comunistă și a fost transformat, pe rând, în cămin cultural, sediu de CAP, iar după Revoluție a fost magazin și bar.

Era înconjurat de o grădină, cu numeroase alei străjuite de carpeni, din care nu a mai rămas aproape nimic.

Arhitectul Cristina Chira spune în „Comlod – Wesselényi”. Monumente Uitate, că „subsolul palatului este acoperit cu bolți de factură renascentistă, care sugerează existența unei etape de construcție datând din secolul XVII.

Parterul este baroc, cu bolti la interior, arce in leagăn la partea superioară a golurilor și două ferestre de formă ovoidală pe fațada principală. Portalul din piatră sculptată de la intrare este și el tratat în manieră barocă, cu forme curbe și motive specifice (cochilia de scoică).”

Familia Teleki de Szok, ultima deținătoare a castelului, a fost una dintre cele mai bogate din Transilvania.

FOTO: Țetcu Mircea Rareș /Wikimedia Commons
FOTO: Țetcu Mircea Rareș /Wikimedia Commons

Palatul de la Comlod a fost construit în 1756, de către Istvan Wesslenyi de Hadad, care s-a căsătorit în 1742 cu Plixenia Daniel la Vargyas.

De altfel, blazoanele din piatră ale celor două familii încă mai rezistă și astăzi pe fațada principală a palatului. Blazoanele au fost realizate de sculptorul Anton Schuchbauer.

În secolul XIX, palatul a ajuns în posesia familiei Teleki. Potrivit arhitecților, clădirea este o construcție reprezentativă pentru barocul transilvănean.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: