Un asteroid va trece vineri seară printre Pământ și Lună

Un asteroid va trece printre Pământ și Lună în 13 octombrie. Foto: John Lambeth / Flickr
Un asteroid va trece printre Pământ și Lună în 13 octombrie. Foto: John Lambeth / Flickr

Un asteroid de mici dimensiuni va trece, vineri seară, la ora 20:41, printre Pământ și Lună. Corpul ceresc nu va reprezenta un pericol pentru planeta noastră.

Evenimentul spațial se petrece la doar două zile după ce un alt asteroid a trecut pe lângă Pământ. Asteroidul 2012 TC4, cu diametrul de 10-12 metri, s-a aflat la o distanță mai mică de 44.000 de kilometri față de planeta noastră, oferindu-le cercetătorilor șansa de a-l studia în detaliu.

Astfel, la următoarea lui trecere pe lângă Terra, ce va avea loc în 2050, asteroidul, a cărui orbită se va modifica până atunci, nu se va ciocni cu planeta noastră. Însă nu este imposibil ca în 2079 acest asteroid să lovească Terra.

În ceea ce privește asteroidul care va trece vineri seară printre Pământ și Lună, astonomii susțin că are o mărime cuprinsă între 15 și 30 de metri. Obiectul ceresc va putea fi observat și cu ochiul liber, fiind un mic punct strălucitor, însă cele mai bune șanse de a-l vedea sunt cu ajutorul unui telescop.

Viteza relativa în raport cu Terra este de 7,3 kilometri pe secundă. NASA susține că asteroidul va trece aproape de Pământ, însă nu se va izbi de planeta noastră.

”Nu este niciun pericol. Nici măcar pentru sateliți”, a explicat Mike Kelley, de la NASA, adăugând: ”Observăm asteroidul TC4 de două luni, astfel că avem informații foarte detaliate despre acesta, putând să îi calculăm cu precizie orbita”.

Obiectul ceresc a fost observat pentru prima oară în urmă cu cinci ani, când a trecut la o distanță de două ori mai mare de Pământ. Este de mărimea asteroidului care a explodat în atmosferă, deasupra orașului Chelyabinsk, în 2013.