UiPath – Povestea primului „unicorn” românesc. Valorează peste 1 miliard de dolari

UiPath, o companie de tip startup din România care activează în domeniul tehnologiei, a ajuns la nivelul de „unicorn”, un termen folosit pentru startup-urile care valorează peste un miliard de dolari.

UiPath este poate deocamdată o companie de IT mai puțin cunoscută românilor pentru că business-ul în care activează este dedicat companiilor și nu publicului larg. Însă, succesul startup-ului românesc este unul răsunător, ajungând la statutul de „unicorn”, termen folosit în domeniul tehnologiei pentru startup-urile care ajung să valoreze peste un miliard de dolari.

Cu ce se ocupă UiPath

UiPath este o companie românească cu sediu atât în Bucureșți, cât și în New York, companie care se ocupă cu automatizare software. Mai exact, ei au dezvoltat librării de automatizare pentru alți dezvoltatori din întreaga lume. Clienții UiPath sunt firme de tip BPOs, adică Business process outsourcing, SSC (Shared service centers), dar și alte companii mari care vor să automatizeze diverse tipuri de procese pentru a ușura activitatea angajaților și pentru a crește eficiența și productivitatea.

Serviciile celor de la UiPath încep de la un minim de 50.000 de euro și ajung până la un milion de euro. Mai exact, simplificat, roboții software ai celor de la UiPath sunt programați pentru a prelua munca de tip copy-paste a angajaților și pentru a-i elibera de sarcinile repetitive care îi solicită inutil. De exemplu, activități cum sunt cele de extract PDF și scraping sunt realizate automat cu soluții UiPath.

Cum a devenit UiPath un „unicorn” și ce înseamnă asta

Startup-ul UiPath a fost înființat în 2006 de către Daniel Dines și Marius Țîrcă, la București, și a reușit, în timp, să atragă investiții tot mai importante, la început în jurul sumei de 1,5 milioane de dolari, apoi o investiție de 30 de milioane de dolari de la o firma de venture capital, Accel Partners.

Compania a devenit un „unicorn” în momentul în care a obținut la începutul lunii martie a acestui an o investiție în valoare de 153 de milioane de dolari de la un grup de investitori din care face parte și CapitalG, vehiculul de investiții al Alphabet (Google). În acel moment, compania a fost evaluată la peste 1 miliard de dolari, suma peste care startup-urile sunt considerate „unicorni” în această industrie.

Veniturile companiei se apropie, în acest moment, de 100 de milioane de dolari și se preconizează că va încheia anul la 200 de milioane. Pentru anul viitor, planul este ca UiPath să ajungă să încaseze peste 600 de milioane de dolari.

Potrivit datelor, niciun startup românesc nu a reușit să atragă o investiție mai mare de 10 milioane de dolari dintr-o singură rundă. Cele mai mari investiții ale unor startup-uri din țară au fost cele primite de elefant.ro (5,5 milioane de euro), Bitdefender.ro (6,4 milioane de euro), Vola.ro (5 milioane de euro) și FashionUp (1,3 milioane de euro).