Tunelul secret al Castelului Bran va fi deschis turiștilor

Castelul Bran. Foto: Pixabay

O nouă atracție turistică va fi deschisă la Castelul Bran în această vară. Este vorba de ”Tunelul timpului”, o cale de acces secretă pe care o folosea Regina Maria pentru a ajunge mai repede la grădinile castelului.

Tunelul, care a fost construit în 1930, va putea fi vizitat începând cu 1 iulie, în restaurarea sa investindu-se un milion de euro.

Tunelul are o lungime de 40 de metri și nu a fost niciodată deschis publicului. Cei care vor dori să viziteze tunelul vor coborî cu un lift amenajat în vechea fântână a castelului până la o adâncime de 30 de metri. Apoi vor parcurge tunelul secret până la Parcul Regal.

Prețul pentru vizitarea acestui obiectiv nu va fi inclus în biletul de intrare în Castelul Bran. Tunelul oferă o experiență multimedia, urmând să includă mai multe holograme care vor prezenta castelul de la construirea sa, în 1377, până în prezent.

Tariful pentru vizitarea tunelului nu a fost încă anunțat, iar în zilele aglomerate accesul se va face cu programare.

Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. În 2017, peste 1 milion de vizitatori, mai mult de jumătate dintre ei fiind străini, i-au trecut pragul.

Castelul Bran nu este în proprietatea statului român, fiind retroedat lui Dominic de Habsburg în 2009. România ar fi putut cumpăra castelul cu 60 de milioane de euro, însă a refuzat. Clădirea este acum evaluată la 120 de milioane de euro, iar în mai puțin de un deceniu de exploatare turistică a realizat profituri de peste 10 milioane de euro.