Troc, proiectul prin care trei tineri îi ajută pe săraci

Cei trei tineri, în vizită la o familie cu patru copii

Trei tineri din Iași au pus pe picioare un proiect prin intermediul căruia îi ajută pe cei nevoiași cu alimente, îmbrăcăminte sau încălțăminte.

În urmă cu o lună, Diana, Alexandru şi Bogdan au înființat proiectul Troc,  iar de atunci, peste 30 de ieşeni au venit să îi ajute. Acum, tinerii vor să înființeze un ONG ca să poată ajuta tot mai mulți oameni.

“Proiectul a luat naștere din simpla empatie față de oamenii mai puțin norocoși din comunitatea noastră și datorită răspunsurilor pozitive la adresa ideilor noastre în acest sens.  Ne-am propus să fim liant între oamenii care sunt dispuși să ajute și cei care se află la nevoie. Totodată vrem să atragem și să menținem interesul segmentului nostru de vârstă asupra activităților pro bono”, și-au descris tinerii activitatea, pe pagina de Facebook a proiectului Troc.

Tinerii au povestit că Troc s-a născut dintr-o întâmplare. Cum erau obişnuiți să ofere ajutor familiilor nevoiaşe, s-au gândit ca lumea să afle despre inițiativa lor și au creat o pagină de Facebook, potrivit stiri.tvr.ro.

De exemplu, Bogdan Puiu, unul dintre iniţiatorii programului, este pasionat de gastronomie. Așa a ajuns să facă mâncare pentru cei săraci, oferind zeci de porţii de supă făcută de el, persoanelor fără adăpost din oraş.

Și asta în timp ce sâmbătă, tinerii s-au mobilizat și au ajuns în casa lui Adrian, Memo și Ițic.

“Tatăl nu mai este, frații mai mari au plecat și nu mai știe nimeni nimic de ei, iar mama îi ajută și ea cum poate pe cei doi copii și pe nepot. Astăzi am fost din nou la ei, să-i dăm celui mic rechizite pentru că ne dorim să-și continue studiile cât de mult, fiind acum la început de drum”, au scris tinerii pe pagina Troc.

 

De asemenea, tot săptămâna trecută, în drumul lor spre pârtie, cei trei tineri s-au oprit la o familie din Piatra Neamț.

“Între examenele din sesiune, am găsit timp să fugim până la munte şi numai bine am aflat de o familie cu cinci copii, din Piatra Neamţ, exact unde ne îndreptam şi noi. O parte din donaţii au ajuns la ei şi nu numai că s-au bucurat dar era cât pe ce să nu ne mai lase să ajungem la pârtie”, au scris tinerii pe Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor Great News:
Adolescentă din România, admisă la trei licee din Anglia
Mișcări de trupe. Crunta umilire a lui Salvador, „polițistul lui Ponta”
Un primar din România a demisionat pentru un loc de muncă în Germania

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.