A treia repriză. De ce pierde mereu România la handbal?

Reprezentativa feminină de handbal a României a fost învinsă aseară de Ungaria, scor 19-20 (8-10), în primul meci din grupele principale de la Euro 2014.

Durerosul eșec compromite șansele tricolorelor de a se lupta pentru medalii la competiția continentală. Chiar dacă o clasare între primele patru era oarecum nerealistă pentru România, echipă complet dependentă de o singură jucătoare – Cristina Neagu, felul în care șansele de izbândă au fost irosite la acest turneu final a fost încă o dată amar, pur mioritic.

La fel ca în meciul din prima fază a grupelor, cu Danemarca, România a ratat victoria aseară, la Debrecen, în ultimele clipe de joc. Dacă nordicele au reușit să salveze un punct cu două secunde înainte de final, după ce fuseseră conduse aproape fără întrerupere, unguroaicele le-au suflat victoria fetelor lui Gheorghe Tadici în ultimele două minute.

Duelul a fost extrem de tensionat, cu 8.000 de fanatici în tribune – originari de pe ambele părți ale Tisei. Româncele s-au dăruit complet partidei, însă toată munca lor (n.r. – în special eforturile Paulei Ungureanu – extraordinară în poartă) a fost anulată la spartul târgului, în momentele care produc diferența între eșec și înfrângere.

Liderul Cristina Neagu, care a înscris 33 de goluri până acum la turneul final (n.r. – 8 aseară) și ocupă locul doi în clasamentul celor mai bune marcatoare, n-a reușit nimic profitabil în ultimele cinci minute de joc, când tricolorele n-au punctat și au risipit un avantaj de două goluri.

Au fost clipe haotice pentru echipa României, dar mai ales pentru antrenorul Gheorghe Tadici. Experimentatul tehnician, care și-a dedicat peste 40 din cei 62 de ani din viață handbalului și a dus România până în finala Mondialului din 2005, a clacat dezamăgitor.

La ultimul time-out al partidei, cu 30 de secunde înainte de final, Tadici și-a început discursul cu tradiționalele reproșuri, deși ar fi avut ore întregi la dispoziție pentru ele după meci. În celelalte secunde alocate intervenției sale, antrenorul s-a poticnit în explicațiile schemei care ar fi trebuit să salveze rezultatul pentru România.

reduceri emag

Finalitatea? Tricolorele, lipsite de încrederea cu care ar fi trebuit să fie alimentate de la marginea terenului, au ratat atacul. Au reușit să trimită doar aruncare inofensivă spre poarta maghiarelor, care apoi au sărbătorit nebunește victoria și reintrarea în cursa pentru medalii – totul sub privirile dezolate ale româncelor, marile lor rivale.

 

Ungaria visează la al doilea titlu european din istorie. Primul a fost cucerit în 2000, chiar în România (Foto: Uros Hocevar)
Ungaria visează la al doilea titlu european din istorie. Primul a fost cucerit în 2000, chiar în România (Foto: Uros Hocevar)

A fost încă un final trist al unui vis care de ani buni tot începe frumos și se termină întotdeauna brusc, cu trezirea la realitate – fenomen etern, dar surprinzător pentru români.

Cu câteva ore înainte de meciul cu Ungaria, am urmărit filmul artistic ”The Third Half” (”A treia repriză”). O producție macedoneană din 2012, în regia lui Darko Mitrevski, controversata peliculă spune atât povestea tragică a miilor de evrei uciși în această țară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și frumoasa istorie a echipei de fotbal Macedonia Skopje.

O formație tipic balcanică (n.r. – lume în care trăiesc, cum se menționează în film, doar veri și dușmani), FC Macedonia a fost antrenată în anii tulburi ai ocupației bulgare, țară aliată Germaniei naziste, de către maghiarul Illes Spitz. Fost mare atacant în fotbalul interbelic, cu peste 600 de goluri marcate în 1.000 de meciuri, evreul Spitz a reușit să-i unească pe diletanții jucători din Skopje într-o echipă adevărată. Apogeul a fost sezonul de legendă din 1942, în care doar insidioasele manevre politice de la Sofia au privat-o de titlul de campioană.

Illes Spitz a fost unul dintre puținii rezidenți evrei ai Macedoniei care au rămas în viață și după război (n.r. – 97% dintre ei pierzându-și viața în camerele de gazare ale lagărului de la Treblinka). A rămas în Iugoslavia, unde a antrenat-o mai mult de un deceniu pe Partizan Belgrad. A cucerit două titluri și trei cupe naționale, punând bazele formației care avea să joace finala Cupei Campionilor în 1966, însă nu a apucat să vadă acest moment.

La un an după ce a părăsit-o pe Partizan și s-a întors la Skopje, câștigând cu Vardar (n.r. – succesoarea Macedoniei) singurul ei trofeu din istorie în fotbalul iugoslav, Cupa din 1961, a murit în vestiarul echipei, în urma unui atac de cord, după un meci.

Illes Spitz (1902-1961). Foto: media1.rs
Illes Spitz (1902-1961). Foto: media1.rs

Revenind la înfrângerea României de la Debrecen, dar și la destinul tragic al handbalului din țara noastră, pe a cărui istorie glorioasă se așterne nemilos praful, nu pot decât să mă întreb cum ar fi arătat jocul tricolorelor la Euro 2014 cu un antrenor ca ungurul Illes Spitz pe banca tehnică.

La fel cum în trecut, legendele tricolore au schimbat radical destinul acestui pasionant sport de echipă în Spania sau Franța, țări care se mențin și acum în elită, acum este momentul ca handbalul românesc să accepte schimbarea pentru a merge înainte.

Înlocuirea lui Gheorghe Tadici ar fi un bun început pentru a treia repriză în handbalul din România.

Ungaria – România 20-19 (10-8)

13 decembrie 2014
Campionatele Europene
Debrecen. Spectatori: 8.000

Ungaria: Eva Kiss, Orsolya Herr, Blanka Biro — Krisztina Triscsuk (4 goluri), Zita Szucsanszki (4), Aniko Kovacsics (2), Anita Bulath (1), Piroska Pappne-Szamoransky, Bernadett Bognar-Bodi (1), Szabina Mayer (1), Szimonetta Planeta, Rea Meszaros (1), Ildiko Erdosi, Monika Kovacsicz (1), Zsuzsanna Tomori (3), Gabriella Toth (2).

Selecționer: Andras Nemeth.

România: Paula Ungureanu — Aneta Pîrvuț (1), Oana Bondar, Crina Pintea, Cristina Neagu (8 goluri), Aurelia Brădeanu (3), Adriana Țăcălie, Gabriela Perianu (2), Valentina Ardean-Elisei, Florina Chintoan (1), Laura Chiper (1), Georgiana Ciuciulete (1), Daniela Băbeanu (2), Cristina Zamfir.

Selecționer: Gheorghe Tadici.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.