Traian Băsescu a vizitat-o acasă pe Elena Udrea, aflată în arest la domiciliu

traian basescu
Traian Băsescu spune despre Elena Udrea că e un om care nu minte. Foto: Pagina de Facebook Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat aseară că vorbește zilnic la telefon cu Elena Udrea și că a fost la ea acasă, în arestul la domiciliu, pentru a-i arăta că nu a ”abandonat-o”, relatează agerpres.ro.

„În toată perioada asta, de când îi este foarte greu, sunt unul dintre cei care vorbesc cu ea în fiecare zi, mă duc la ea în arest, acolo la ea acasă. Am fost la doamna Udrea acasă. Am nimerit când erau avocații, asta e… În primul rând, încerc să o conving că nu am abandonat-o”, a spus Băsescu la postul B1 TV.

Fostul șef al statului a amintit de ”loialitatea” Elenei Udrea față de el și a arătat că ea este o femeie ”extrem de puternică”.

În ceea ce privește dosarele în care Udrea este cercetată, Băsescu a spus că nu comentează pe marginea lor, pentru a nu-i face rău fostului ministru al Dezvoltării.

”Eu nu o să o contrazic pe doamna Udrea. Mai mult decât atât, am încredere în justiție și am încredere în Elena Udrea că nu a furat bani. Elena Udrea a spus ce știe și ce crede, deci este un om care nu minte”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte a catalogat drept ”excesiv” numărul de cereri de arestare formulate pe numele Elenei Udrea.

”Singurul lucru care mi se pare excesiv — numărul mare de cereri de arestare. Aici se pare că avem o problemă și un risc, datorită presiunii care e pe procurori să facă rapid dosarele, pentru că sunt multe. Parcă încep să se axeze prea mult pe denunțuri. Lângă denunț trebuie să mai pui ceva și trebuie să ai grijă în același timp să nu îi lași pe cei care au luat banii să se pună de acord să te trezești cu declarații care îl incriminează pe ministru”, a adăugat Băsescu.

Totodată, el a susținut că nu a primit nicio informare ”că Elena Udrea ar face lucruri în neregulă”.

Recomandările editorilor GreatNews:

Doi români, în finala celei mai importante competiții de fotografie din lume
„Îmbrățișează un maghiar și fă-ți poză!”. Românii și ungurii, invitați să fie prieteni, nu dușmani
Întrebare despre Klaus Iohannis, la „Vrei să fii milionar” Germania