Tot ce trebuie să știi despre cei „doi elefanți” din Justiție. Ce conține ordonanța

Președintele României, Klaus Iohannis

14:20: În proiectul de grațiere al Guvernului se prevede grațierea pedepselor de până la cinci ani, abuzul în serviciu va fi incriminat dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar denunțurile vor fi valabile până la șase luni de la comiterea faptelor. Puteți citi la finalul știrii textul integral al modificărilor propuse.


Klaus Iohannis a condus astăzi ședința de Guvern la Palatul Victoria. Presa a vehiculat că Guvernul va adopta astăzi o Ordonanță de Urgență privind grațierea. Ordinea de zi a Executivului a fost publicată abia înainte de începerea ședinței.

„Am o premieră astăzi, este prima dată când particip la o ședință de Guvern. Am decis în această dimineață să fac o vizită domnului prim-ministru. Am avut o discuție foarte aplicată și cu concluzii consensuale. (…) Sunt foarte mulțumit de felul în care vă faceți cu toții datoria”, a declarat Klaus Iohannis.

Sorin Grindeanu a declarat că  pe ordinea de zi sunt doar chestiuni legate de buget și nu a spus nimic despre ordonanțele de urgență privind justiția. Imediat, Klaus Iohannis a intervenit și a spus că „sunt doi elefanți în încăpere: grațierea și modificarea codurilor penale”.

„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere dar nu se vede. Sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale.

Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață.

Domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor a fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni grațierea și modificarea codurilor penale”, a declarat Klaus Iohannis.

Ministrul Justiției: Am elaborat un proiect

În conferința de presă care a avut loc după ședința de Guvern, ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat că a trimis spre consultare, către CSM, Înalta Curte și Parchetul General, două proiecte de acte normative, între care unul referitor la grațiere.

Aceste proiecte vor fi puse în dezbatere publică și nu figurau pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri, a precizat ministrul, alături de premierul Sorin Grindeanu.

Iordache a spus că unul dintre acte se referă la grațiere, însă nu sunt cuprinse persoanele condamnate pentru fapte de corupție, spălare de bani sau acte de violență. De asemenea, a mai spus că de această lege ar putea beneficia în jur de 2500 de persoane, în condițiile în care există un excedent de 9.000 de deținuți față de capacitatea închisorilor din România, iar România se află sub incidența unei decizii-pilot a CEDO privind gradul de încărcare din penitenciare.

Cel de-al doilea proiect se referă la punerea în concordanță a legislației cu deciziile CCR, dar și o directivă europeană din februarie 2016 referitoare la dreptul persoanelor la un proces echitabil. Fără să fie direcți, premierul și ministrul Justiției au lăsat să se înțeleagă că va fi schimbată definiția abuzului în serviciu.

Procurorul general: Este penibil proiectul privind grațierea și amnistia

Procurorul general Augustin Lazăr spune că prin proiectul prin care se propune grațierea și amnistia se induce ideea în societate că românii nu pot avea încredere în Justiție.

„Dacă s-au început niște cauze, ele trebuie să meargă la instanțe. Dacă sunt pe rolul instanței, să avem încredere în judecători”, a declarat procurorlul general.

Augustin Lazăr a îndemnat la încredere în justiție. „Din păcate, după cum am văzut că se dramatizează pe multe posturi de televiziune, spectacolul medie e ceva, dar justiția e ceva serios. Judecătorii și procurorii se gândesc că, la fel cum răspund cei care au încălcat legea, și ei pot să răspundă. Acest lucru nu l-am auzit în discuțiile care se poartă la posturile de televiziune”, a mai spus procurorul general.

Șeful procurorilor a refuzat să comenteze afirmațiile pe care le-a făcut Sebastian Ghiță.

„Nici nu este foarte clar dacă este așa, am văzut și alte variante în care anumite montaje au fost făcute pentru a servi unei emoții colective care se produce în aceste zile, din păcate, în România pentru a susține acest proiect de lege penibil, care este susținut de o emoție colectivă.

Este clar că este generată (emoția colectivă, n.r.). Ideea generală este că nu poți avea încredere în magistrați, că din acest motiv trebuie să venim cu un act de clemență, să corectăm noi ce fac magistrații. Este fals.

Magistrații instanțelor sunt oameni serioși, noi trebuie să avem încredere în Justiție. Este o justiție europeană și se va vedea la sfârșitul fiecărui dosar dacă există vinovăție sau nu. Există oameni condamnați, există oameni achitați definitiv”, a mai spus procurorul Augustin Lazăr, potrivit Digi24.

Textul integral al proiectului Ordonanței de Urgență privind grațierea:

ORDONAŢĂ DE URGENŢĂ

pentru graţierea unor pedepse

            În temeiul art. 115 alin. (4)şi alin. (6) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

Art. 1  (1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.

Art. 2 Se graţiază în parte :

a)      cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani;

b)      cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din  pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

Art. 3  (1) Prevederile art. 1–2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare;

(2) Graţierea este condiţionată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.

(3) Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaţilor pentru care se graţiază potrivit art. 2 lit. a) şi b);

(4) Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni:

A. Infracţiuni reglementate de Codul Penal:

1) infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în art. 155-173 Cod penal anterior şi în art. 394-412 Cod penal în vigoare;

2) infracţiunile de omor prevăzute în art. 174-177 Cod penal anterior şi în art. 188-191 Cod penal în vigoare;

3) vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal anterior şi în art. 194 Cod penal în vigoare;

4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 Cod penal anterior şi în art. 195 cod penal în vigoare;

5) lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 Cod penal anterior şi în art. 205 cod penal în vigoare;

6) violarea de domiciliu prevăzută în art. 192, alin 2 Cod penal anterior şi în art. 224 alin.2 cod penal în vigoare

7) şantajul prevăzut în art. 194 Cod penal anterior şi în art. 207 cod penal în vigoare

8) violul prevăzut de art. 197 Cod penal anterior şi în art. 2018 cod penal în vigoare ;

9) actul sexual cu un minor prevăzut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 şi în art. 220 alin 2-4 cod penal în vigoare ;

10) agresiunea sexuală prevăzută în art. 219 Cod penal în vigoare

11) corupţia sexuală prevăzută de art. 202 Cod penal anterior şi în art. 221 cod penal în vigoare ;

12) incestul prevăzut de art. 203 Cod penal anterior şi în art. 377 cod penal în vigoare;

13) furtul prevăzut de art. 209 Cod penal anterior şi în art. 229 cod penal în vigoare;

14) tâlhăria prevăzută de art. 211 Cod penal anterior şi în art. 233 – 234 cod penal în vigoare;

15) pirateria prevăzută de art.212 Cod penal anterior şi în art.  235 cod penal în vigoare, precum şi tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei prevăzută de art. 236 cod penal în vigoare;

16) înşelăciunea prevăzută de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior şi în art 244-245 cod penal în vigoare;

17) ultrajul prevăzut de art. 239  Cod penal anterior şi în art. 257 cod penal în vigoare;

18) tortura prevăzută de art. 267 1 Cod penal anterior şi în art. 282 cod penal în vigoare;

19) represiunea nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal anterior şi în art. 283 cod penal în vigoare;

20) evadarea prevăzută de art. 269 Cod penal anterior şi în art. 285 cod penal în vigoare;

21) înlesnirea evadării prevăzută de art. 270 Cod penal anterior şi în art. 286 cod penal în vigoare;

22) părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate prevăzută de art. 275 alin. 3 Cod penal anterior şi în art. 331 alin. 3 cod penal în vigoare;

23) neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare

24) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive prevăzută de art. 279 1 Cod penal anterior şi în art. 345 alin 2-4 cod penal în vigoare;

25) falsificarea de monede sau de alte valori prevăzută de art. 282 Cod penal anterior şi în art 310-312 cod penal în vigoare;

26) falsificarea de valori străine prevăzută de art. 284 Cod penal anterior;

27) deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 Cod penal anterior şi în art. 314 cod penal în vigoare;

28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior şi cod penal în vigoare;

29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior şi  art. 290 cod penal în vigoare;

30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior şi art. 291 cod penal în vigoare;

31) cumpărarea de influenţă prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ;

32) nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri prevăzute de art 302 2 alin. 2 Cod penal anterior;

33) relele tratamente aplicate minorului prevăzute de art. 306 Cod penal anterior;

34) traficul de stupefiante prevăzute de art. 312 Cod penal anterior;

35) falsificarea de alimente sau alte produse prevăzute de art. 313 Cod penal anterior şi în art. 357 cod penal în vigoare;

36) proxenetismul prevăzut de art. 329 Cod penal anterior şi în art. 213 cod penal în vigoare;

37) constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 cod penal în vigoare;

38) racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art 222 cod penal;

39) sclavia prevăzută de art. 209 cod penal;

40) traficul de persoane prevăzută de  art. 210 cod penal;

41) traficul de minori prevăzută de art. 211 cod penal;

42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevăzută de art.  216  cod penal ;

43) folosirea prostituţiei infantile prevăzută de art. 216 alin 1 cod penal;

44) pornografia infantilă prevăzută de art. 374 cod penal;

45) fraudele comise prin sistemul informatic şi   de plată electronice prevăzute de art. 249 – 251 cod penal;

46) traficul de migranţi prevăzută de art. 263 cod penal;

47) facilitarea şederii ilegale în România prevăzută de art. 264 cod penal

48) divulgarea informaţiilor secreta de stat prevăzută de art. 303 cod penal;

49) ultrajul judiciar prevăzut de ar. 279 cod penal;

50) cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.

B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:

1. infracţiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare

2. infracţiunile prevăzute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;

3.  infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000;

4. infracţiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările şi completările ulterioare;

5. infracţiunile prevăzute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările şi completările ulterioare;

6. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu modificările şi completările ulterioare;

7. infracţiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;

8. infracţiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului – Republicată

9. infracţiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 şi 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionare corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;

10. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu modificările şi completările ulterioare

11. infracţiunile prevăzute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;

12. infracţiunile prevăzute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;

13. infractiunile prevăzute de art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare;

14. infracţiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalităţii organizate;

15. infracţiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

Art. 4 –  Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate.

Art. 5 (1) În cazul unei eventuale aplicării în mod succesiv a unor dispoziţii de graţiere cu privire la aceeaşi pedeapsă se va lua în considerare numai dispoziţia de graţiere mai favorabilă condamnatului.

(2) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.

(3) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative.

(4) Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum şi celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras.

(5) Persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

(6) Nerespectarea condiţiei prevăzute de art 3, alin 2 atrage revocarea graţierii.

Art. 6  Dispoziţiile prezentei ordonaţe de urgenţă se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017.

Art.7 Prezenta ordonanţa intra in vigoare la data  de 18.02.2017.”

1 COMENTARIU

  1. Ce a-ti facut sa avem incredere in cea mai oribila institutie care se mananca bani cu lopata si nu se vede nimic,in autoritatea serviiciilor voastre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here