Topul celor mai vândute cărți

Lucian Boia a avut în 2016 cea mai vândută carte la Humanitas. Este vorba despre „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, lansată la Târgul de Carte „Gaudeamus”. În topul vânzărilor Humanitas urmează „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara” şi „Nebunia de a gândi cu mintea ta”, de Gabriel Liiceanu.

S-au mai căutat, potrivit News.ro, volumele „În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea”, de Robert D. Kaplan, şi „Nelinişti vechi şi noi”, scrisă de Andrei Pleşu.

În ceea ce privește Humanitas Fiction, cele mai vândute volume din 2016 sunt „Spioana”, de Paulo Coelho, „Femeia în faţa oglinzii”, de Eric-Emmanuel Schmitt, „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr, „Poftă de ciocolată”, de Care Santos, şi „Iuda”, de Amos Oz.

Pe primul loc în topul Polirom al celor mai cumpărate cărți în 2016 este „De veghe în lanul de secară”, J.D. Salinger, urmată de „O mie nouă sute optzeci şi patru”, de George Orwell, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, de Elif Shafak, „Cel care mă aşteaptă”, de Parinoush Sanie şi „Exerciţii de echilibru”, a lui Tudor Chirilă.

Următoarele poziţii sunt ocupate de „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, „Lolita”, de Vladimir Nabokov, „El şi Ea. Biografia unei relaţii”, de Aurora Liiceanu, „Pădurea norvegiană”, de Haruki Murakami şi „Bastarda Istanbulului”, de Elif Shafak.

Iată și topurile la celelalte edituri, potrivit jurnaliștilor News.ro.

Litera

Litera Mică

ALL

Corint

Corint Junior

Curtea Veche Publishing