Un român „cu aripi”. A alergat 800 de km într-o săptămână

tomi coconea
Tomi Coconea. Foto: Pagina de Facebook

Toma Coconea, un român din Petroșani pasionat de maratoane și de sporturi extreme, a alergat 824 de kilometri de-a lungul unei săptămâni la competiția caritabilă „No Finish Line”, ce a avut loc la Monaco. Coconea a obținut locul I la categoria seniori și locul 5 în clasamentul general al ultramaratonului.

În vârstă de 39 de ani, Tomi Coconea este instructor de zbor cu parapanta și a participat de-a lungul timpului la multe dintre competițiile organizate de Red Bull. În 2007 și 2011 a luat locul 2 în concursul Red Bull X-Alps.

Acum, Tomi Coconea a alergat peste 800 de kilometri într-o săptămână, timp în care a avut parte de puține ore de somn.

„Am obţinut locul I la categoria mea, de seniori, în total fiind 1.549 de alergători din lumea întreagă. A fost o experienţă frumoasă, iar vremea a ţinut cu noi. Cursa a început duminica trecută şi fiecare a alergat cât a dorit, cât a putut. Eu am alergat 824 de km. Greşeala mea a fost că am plecat în prima zi destul de tare şi în cea de-a treia zi am avut crampe”, a declarat Tomi Coconea pentru publicația „Gazeta de Dimineaţă”.

tomi coconea
Tomi Coconea a obținut locul I la categoria seniori la ultramaratonul din Monaco. Foto: Pagina de Facebook

Sportivul mai spune că „No Finish Line” este o cursă mai mult psihică decât fizică: „Este o cursă în care îţi depăşeşti limitele psihice, îţi pui corpul la încercare, trebuie să gândeşti pozitiv pentru a alerga cât mai mult. Este o cursă ce ţine în mare parte de psihic. Cu cât suporţi durerea mai bine, cu atât închei mai bine”.

Acum, Tomi Coconea începe pregătirile pentru competițiile de anul viitor. Antrenamentul va avea loc acasă, în România: „Mă întorc acasă şi voi face pregătirea acolo, voi fi mai mult prin Parâng, voi alerga, voi face schi de tură. Mă pregătesc pentru ca anul viitor să particip la Red Bull X-Alps, Wings for Life şi urmează să mă hotărăsc la ce alte competiţii voi mai participa”.

Ultramaratonul „No Finish Line”, organizat de prinţul Albert de Monaco, are un scop caritabil, fiecare kilometru parcurs însemnând o donaţie de 1 euro pentru copiii din Africa.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.