TEST rapid. 5 întrebări de la Evaluarea Națională la română la care ar trebui să știi răspunsurile

Cum suntem în toiul Evaluării Naționale a elevilor care au încheiat clasa a VIII-a, îți propunem un scurt test de limbă care îți va arăta cu ce cunoștințe ai rămas din școala generală.

Am ales câteva cerințe de la subiectului numărul 1 al examenului, pe care vi le propunem spre rezolvare mai jos. Toate cerințele sunt pe baza unor versuri din poezia ”Salcâmi”, de Anatol Baconski.

Salcâmi, arbori de câmpie,
Cu flori albe năpădite de albine,
Voi îmi amintiți copilăria,
Voi sunteți frați cu mine.

Acolo pe malul râului,
Șesul întins, cireada de vite –
Un copil desculț alerga
Cu picioarele prin mărăcini rănite.

O, drumuri lungi, șerpuite prin iarbă ….
Mai trăiți, salcâmi, ori ați fost tăiați
Cândva-ntr-o iarnă cu zăpezi și viscol
Frați ai mei, frați?

Poate dintre toți numai eu
Am rămas să port veșnic florile voastre
Scuturându-le, scuturându-le
Albe, sub ceruri albastre.

Căci sufletul copilului de-atunci
Adeseori învie-n mine –
Salcâmi, arbori de câmpie,
Cu flori albe năpădite de albine

Întrebarea 1: Notați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor ”alerga”, ”veșnic” și ”căci” (le-am subliniat noi în textul poeziei, pentru a le putea găsi mai ușor);

Întrebarea 2: Transcrieți din text un epitet;

Întrebarea 3: Transcrieți din text o repetiție;

Întrebarea 4: Explicați rolul cratimei în secvența ”învie-n mine”;

Întrebarea 5: Precizați măsura primului și a celui de-al doilea vers din poezie.

Vă rugăm să trimiteți răspunsurile la rubrica de comentarii a acestui articol. Pe cele mai bune le vom adăuga în text. Dacă vreți să vedeți toate subiectele de la examen, intrați aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.