Teatre în Tulcea. Unde poți vedea spectacole de calitate în orașul de la Dunăre

teatre în tulcea
Foto: Pagina de Facebook Teatrul "Jean Bart" Tulcea

Dacă sunteți de căutare de teatre în Tulcea, atunci acest articol vă va fi de mare ajutor.

Mult timp, Tulcea nu a avut un teatru, deși publicul arăta destul de mult interes pentru această activitate artistică. De exemplu, a existat o trupă de teatru neprofesionist numită Altar, înfiinţată în anul 1990, care a jucat piese de teatru din dramaturgia naţională și internaţională pe diferite scene improvizate.

De la Caragiale și Eugen Ionescu, la Shakespeare, Cehov, Gogol, unele spectacole au fost oferite publicului tulcean în premieră absolută.

„Trupa de teatru Altar a avut o însemnătate deosebită pentru oraşul nostru, fiind, practic, atât o rampă de lansare a multor membri, care au urmat diferite universităţi de gen și care astăzi joacă sau montează pe scenele țării sau peste hotare, dar și prin faptul că a atras atenţia autorităților locale, care au observat setea pentru cultură a localnicilor”, se arată pe siteul Teatrului „Jean Bart”.

Teatre în Tulcea – Teatrul „Jean Bart”, înființat în 2008

Astfel, în anul 2008 a fost înființat Teatrul „Jean Bart” Tulcea, singurul teatru din reședința județului Tulcea.

Se află pe strada Progresului nr. 34. Agenția de bilete poate fi contactată la numărul de telefon 0240 532 115. Telefon / fax pentru birourile compartimentului administrativ: 0240 519 329.

Teatre în Tulcea – date de contact

Email: centrulculturaltulcea@yahoo.com
Site: www.teatruljeanbart.ro
Blog: http://tulceateatruljeanbart.blogspot.ro

Teatrul „Jean Bart” Tulcea a luat naștere pe 15 februarie 2008, într-o clădire modernă, albastră, cu oglinzi ce amintesc de luciul Dunării, se arată pe siteul instituției de cultură: „Spaţiul intim, în stil italian, creat în sala de 324 de locuri, oferă publicului aşezat în fotolii confortabile cea mai variată ofertă de spectacole. Având ca obiectiv realizarea de producţii artistice  – spectacole dramatice, spectacole de teatru-dans, teatru experimental, concerte de muzică de genuri diferite – Teatrul Jean Bart a reuşit să adune în sălile de spectacole iubitorii artei dramatice, şi nu numai”.

Teatre în Tulcea – sala mare și sala studio

Sala mare de spectacole, cea cu 324 de locuri, dispune de un sistem de lumini şi sunet optim şi acustică deosebită. Scena are următoarele caracteristici: deschiderea de 16,7 metri, adâncimea de 11 metri.

Teatrul dispune și de o sală studio cu 60 de locuri, cabine de machiaj, săli de mișcare – dans, săli de expoziţie și un foaier cochet, dotat cu garderobă.

De-a lungul timpului, la Teatrul “Jean Bart” din Tulcea s-au jucat piese precum „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Dineu cu proști”, „Regina frumuseții din Leenane”, „Angajare de clovn”, dar și spectacole pentru copii: „Vrăjitorul din Oz”, „Amintiri din copilărie” sau „O soacră de poveste”.

Teatre în Tulcea – lista actorilor tulceni

Printre actorii Teatrului „Jean Bart” din Tulcea se numără Ionuț Paul Ștefan, Oana Lavinia Pisaroglu, Mihai Gălățan, Nelu Serghei, Costel Zamfir, Cristi Naum, Irina Naum, Gabriela Ciolacu, Ionel Durbală și Nicoleta Lungu.

Pe lista actorilor care colaborează cu Teatrul „Jean Bart” din Tulcea se numără Radu Niculescu, Inga Marcu, Alecsandru Dunaev, Camelia Constantin, Dan Constantin, Aida Economu, Emanuel Cristoiu, Ana Maria Ștefan.

Teatre în Tulcea – Festivalul de Teatru „Tragos”

Începând din anul 1993, la Tulcea a fost organizat Festivalul de Teatru “Tragos”. La acea dată, organizatori au fost Centrul de Conservare a Tradiţiei Populare şi Inspectoratul pentru Cultură Tulcea.

Festivalul a fost conceput ca festival – concurs, adresându-se formaţiilor de teatru neprofesioniste din ţară. Tragos-ul s-a desfăşurat pe două secţiuni: spectacole într-un act și mai multe acte şi recitaluri dramatice individuale.

Festivalul a avut succes, așa că în anii următori au participat și trupe din străinătate. În 1995, ediţia a III-a s-a derulat sub genericul Festivalul Internaţional de Teatru Tragos.

Până la ora actuală, festivalul tulcean a reunit teatre din Lugoj, Iaşi, Arad, Piatra- Neamţ, Brăila, Reghin, Craiova, Bârlad, Călăraşi, Caracal, Mangalia, Medgidia, Piteşti, Caransebeş, Buziaş, Târgu-Jiu, Bucureşti, Timişoara, Tulcea.

Reprezentaţiile din străinătate au fost susţinute de teatre din Serbia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Republica Moldova, Ungaria, Franţa, Spania, Italia, Lituania.

Acum, organizatorul principal al Festivalului Tragos este Centrul Cultural „Jean Bart” din localitate.

În 2017, festivalul a fost organizat în perioada 1-11 octombrie. Timp de 11 zile, publicul tulcean a putut urmări piese de teatru precum „Dansul Dragonilor”, „O mie de motive”, „Ultima zi de Vară”, „Carina pe drumul spre casă” sau „De ce fierbe copilul în mămăligă”.

Farmacii non stop Tulcea. Lista completă cu adrese exacte

V-ar putea interesa și:

Teatre în București sectorul 3

Teatre în București sectorul 4

Teatre în București sector 5

Teatre în București sectorul 6

Teatre în Giurgiu

Teatre în Ploiești

Teatre în Buzău

Teatre în Călărași

Teatre în Brăila

 Teatru Constanța

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.