Taxă pe munca în străinătate. Românii din diaspora, buni de plată

Consultantul fiscal Adrian Bența a declarat faptul că „persoanele cu rezidență fiscală în România, cu domiciliul în țară, sunt obligate la plata unei contribuții calculate prin procentul de 5,5% x valoarea salariului minim pe economie, chiar dacă se află în străinătate”.

Potrivit consultantului, citate de jurnaliștii de la Hotnews.ro, contribuția este de circa 67 de lei pe lună, corespunzător sumei de 792 de lei pentru un salariu minim pe economie din 2016 de 1200 de lei.

„Articolele 180-182 din noul Cod Fiscal impun plata unei contribuții la asigurările de sănătate de către persoanele fizice ce nu realizează venituri și nici nu sunt scutite de plata contribuției de sănătate prin efectul legii. Este vorba de minorii sau doamnele însărcinate care nu au venituri.

În acest sens, cetățenii români care își păstrează rezidența fiscală în țară sunt în sfera contribuției la această asigurare de sănătate. În esență, legea nu se adresează numai acestor categorii de persoane ci și altor persoane, cum ar fi cele neasigurate, dar care încasează venituri la negru, agricultorilor care nu îndeplinesc condiția de a fi impozitați perin tranșe de venit sau persoanelor casnice ce nu sunt coasigurate”, a mai precizat consilierul Adrian Bența, pentru Hotnews.ro.

Consilierul financiar mai spune faptul că nu se datorează contribuția dacă ești co-asigurat, ești soțul/soția sau fiul unei persoane asigurate. De asemenea, cetățenii români care se află în străinătatea pe o perioadă mai mare de 183 de zile sunt obligate, potrivit Ordinului 84/2012 să depună la ANAF declarații privind rezidența fiscală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.