Subiecte BAC 2018 Limba română. Ce a picat la literatură

subiecte bac 2018 limba română
Foto: Wokandapix / pixabay.com

Subiecte BAC 2018 Limba română. Elevii care au absolvit clasa a XII-a au susținut luni, 25 iunie, proba la Limba și Literatura Română în cadrul Examenului de Bacalaureat 2018.

Aceasta a fost proba E)a).

S-au publicat și baremele: Barem Română BAC 2018

Subiecte BAC 2018 Limba română

La profilul real, la subiectul I, elevii au avut de răspuns la mai multe cerințe pornind de la textul „Note de călătorie”, scris de Anton Holban.

La subiectul al doilea au primit un fragment din piesa de teatru „Ultima oră” de Mihail Sebastian. Plecând de la acest text, li s-a cerut să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului.

La ultimul subiect, cel de-al treilea, elevilor le-a picat genul liric. Ei au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu sau lui Tudor Arghezi.

La profilul uman a picat arta poetică în opera lui Ion Barbu sau Lucian Blaga, potrivit adevarul.ro.

Subiectele complete vor fi afișate pe siteul Ministerului Educației începând cu ora 15.00.

Tot la acea oră vor fi afișate și baremele care îi vor lămuri pe elevi dacă au rezolvat corect sau nu cerințele.

Subiecte BAC 2018 Limba română – Profiul real

subiecte bac 2018 limba română real subiecte bac 2018 limba română real subiecte bac 2018 limba română real

Subiecte BAC 2018 Limba română – Profiul uman

subiecte bac 2018 limba română uman subiecte bac 2018 limba română uman subiecte bac 2018 limba română uman

Marţi, 26 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană sau italiană.

Miercuri, 27 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c).

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, 28 iunie.

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidați din promoția curentă, respectiv 18.015 candidați din promoțiile anterioare).

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.

La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probele scrise şi obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

Rezultate finale la Evaluare Națională. A crescut numărul mediilor de 10

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.