SUA au atacat Siria: au fost lansate zeci de rachete. Ce spune Donald Trump | VIDEO

siria sua
Victime ale atacului cu gaz (stânga). SUA au lansat rachete spre teritoriul sirian (dreapta). Foto: YouTube

Statele Unite au atacat Siria. Mai multe rachete au fost lansate înspre teritoriul sirian, în răspuns la atacul chimic cu gaz în urma căruia zeci de civili sirieni au murit, inclusiv copii, anunță BBC.

Pentagonul a făcut public un video în care se vede cum mai multe rachete au fost lansate de la bordul unor nave ale Marinei SUA. Ținta rachetelor a fost o bază aeriană siriană. Armata siriană a anunțat că 6 persoane au fost ucise în atac.

Pentagonul a anunțat că 59 de rachete Tomahawk au fost lansate la ora locală 4.40 de la bordul mai multor distrugătoare aflate în Marea Mediterană.

Președintele SUA Donald Trump a susținut o declarație televizată și a spus că reacția SUA este un răspuns la atacul chimic îndreptat împotriva populației civile dintr-un oraș sirian aflat în mâinile rebelilor anti-Bashar al-Assad.

Trump le-a cerut tuturor „națiunilor civilizate” să ajute la stoparea conflictului din Siria. Președintele SUA a mai spus că Bashar al-Assad este un „dictator” care a „lansat un atac chimic oribil împotriva civililor nevinovați”.

Trump a explicat că a acționat în „interesul securității naționale” a țării sale pentru a preveni răspândirea utilizării armelor chimice.

Pentagonul a anunțat că rachetele lansate de pe distrugătoarele Marinei SUA au țintit avioane, depozite de muniții, sisteme anti-aeriene și radare. Pentagonul a mai arătat că atacul are scopul de a împiedica regimul lui Bashar al-Assad să mai folosească arme chimice.

Rusia, care intervenise deja în conflict de partea președintelui sirian, a anunțat că atacul SUA va deteriora relațiile Rusia-SUA. Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că atacul SUA este un „act de agresiune” împotriva unei națiuni suverane.

Iată filmul făcut public de Pentagon:

Imagini cu atacul cu gaz împotriva populației civile, actul care a stat la baza reacției SUA:

Declarația președintelui Donald Trump:

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.