STUDIU. Șase plaje sălbatice ar putea fi transformate în stațiuni

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a demarat un studiu de impact cu privire la suprafețele costiere, cu statut de plaje sălbatice, „din perspectiva activităților turistice ce se desfășoară în fiecare an în aceste zone”.

Sunt vizate Sulina, Sfântul Gheorghe, Vadu, Corbu, Midia și Portița.

„În funcţie de rezultatele şi concluziile acestui studiu, pentru zonele în care se va constata că sunt antropizate şi că desfăşurarea activităţilor economice nu presupune un impact negativ de mediu, se va fundamenta solicitarea şi măsura în care este necesară schimbarea destinaţiei din plajă sălbatică în plajă turistică – pentru fiecare caz în parte – fără însă a se pune problema scoaterii acestor zone din administrarea ARBDD”, se arată în informarea de presă.

Zonele respective, care sunt considerate protejate, sunt deja turistice de ani de zile. Nu sunt coșuri de gunoi, salvamari sau toalete, iar o parte din turiști lasă foarte multe gunoaie în urma lor.

„Ca autoritate de mediu, ARBDD va stabili toate normele şi regulile impuse pentru desfăşurarea acestor activităţi sezoniere de aşa manieră încât să permită o cât mai bună protejare a ecosistemelor sensibile din zonă.

Propunerea rezultată va fi supusă analizei Consiliului Ştiinţific şi Consiliului Consultativ de Administrare şi va fundamenta o Hotărâre de Guvern ce va fi înaintată spre verificare şi avizare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, se mai arată în informarea ARBDD.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.