Studentele cu fermă de 1.000 de oi

Denisa şi Daniela Buzle FOTO: Adevarul.ro
Denisa şi Daniela Buzle FOTO: Adevarul.ro

Două studente din județul Bihor s-au gândit să își transforme pasiunea pentru creşterea animalelor în afacere şi au înființat o fermă de 1.000 de oi cu ajutorul fondurilor europene.

În vârstă de 21 de ani, gemenele Denisa şi Daniela Buzle sunt studente la Facultatea de Protecţia Mediului din Oradea şi, în acelaşi timp, sunt beneficiarele unui proiect de 40.000 de euro finanțat din fonduri europene, prin care dezvoltă o fermă de oi.

Cele două tinere au crescut la ţară, printre animale, astfel că şi-au dorit să profeseze în domeniu. Au făcut un proiect pentru dezvoltarea unei ferme cu ajutorul fondurilor UE, l-au depus şi au câştigat. Fetele spun că au moştenit pasiunea pentru animale de la tatăl lor, cel care le susţine şi în dezvoltarea fermei.

„La 20 de ani am accesat fonduri europene pentru sprijinirea tinerilor fermieri în valoare de 40.000 de euro, pe măsura 112 – “Instalarea tinerilor fermieri”. Nu a fost uşor, birocraţia este mare, dar tot efortul a meritat. Nici tata nu a fost de acord la început, dar am reuşit să-l convingem. Am primit banii, iar o bună parte din ei îi vom investi în achiziţionarea de teren. Ferma trebuie să se extindă în fiecare an, lucru care este şi normal“, a explicat Daniela, citată de adevarul.ro.

Dimineața, Denisa și Daniela merg în hala cu produse lactate din Piaţa Mare din Oradea, unde îşi vând produsele pe care le-au pregătit chiar ele sau mama lor. După ce vând marfa, merg la cursuri la facultate. Tinerele sunt studente la specializarea “Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare” din cadrul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea.

Miei vânduți în țările arabe

„Asta am făcut de mică şi asta ştiu să fac cel mai bine. Nu ni se pare ceva ieşit din comun pentru că este o muncă cinstită, ba chiar profitabilă“, a spus Daniela despre creșterea animalelor.

Ferma lor se află în localitatea Bălaia, la aproximativ 30 de kilometri de Oradea. Pe lângă oi, fetele se ocupă şi de creşterea altor animale: au 40 de familii de albine și 8 vaci.

Dacă brânza şi laptele sunt vândute în piaţa din Oradea, mieii ajung pe piaţa ţărilor arabe. Primăvara, sute de miei din satul bihorean sunt exportaţi în ţările arabe. Primăvara trecută, peste 500 de miei au luat drumul exportului într-un singur transport.

„Arabii vin primăvara de mai multe ori. Aşa putem să vindem cam toţi mieii. Am dat cu 9 lei kilogramul de miel viu. Arabii sunt mari consumatori de astfel de carne“, explică Daniela.

Surorile sunt convinse că agricultura poate fi o sursă bună de venit și le recomandă tinerilor să investească în acest domeniu.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.