De 14 ani în sistemul românesc de sănătate, o tânără își cere drepturile sale și pe cele ale colegilor, după gărzi neplătite și multe umilințe pe care le-a trăit din timpul facultății și până în prezent.
Nicoleta Ferariu a scris pe blogul său experiența facultății și pe cea a rezidențiatului și despre neajunsurile pe care colegii săi le trăiesc în fiecare zi. De la papuci rupți pentru că nu își permit să își alții noi și până la experiența de a dormi într-o toaletă, medicii rezidenți români abia reușesc să câștige 200 de euro lunar și au nevoie de ajutorul părinților și al soților pentru a-și cumpăra cărți de actualitate din care să rezolve apoi mii de grile.
Tânăra mai scrie și despre atitudinea pacienților care îi consideră inferiori pentru că nu au experiența unui medic universitar și preferă să îi jignească pentru a primi mai multă atenție, dar și despre cazuri în care studenții își petrec nopțile în sala de disecții, de frica examenelor pe care le au.
Ea mai amintește în scrisoarea sa și de momentul în care l-a întrebat pe Valeriu Zgonea de ce își bate joc de medici, iar răspunsul acestuia a lăsat-o fără cuvinte: „de vină sunt sindicaliștii nostri! Ăștia nu vor să facă nimic! Ăia bătrâni nu vor să schimbe!”
Mai jos este scrisoarea integrală a Nicoletei Ferariu către toți cei care nu știu ce înseamnă viața unui medic în România:
„Dacă aș considera că vreun ministru al sănătății din ultimii 25 de ani este om, i-aș scrie lui aceste vorbe sub formă de scrisoare. Promit să fiu cumpătată.
În familia mea nu sunt doctori. Tata nu e șef de secție și nici profesor universitar, nu-s nici fată de ministru.
Când am dat la medicină, erau 3 candidați pe loc, dar ăia 3 erau toți de nota 10. Nu-și încerca nimeni norocul la examenul ăsta.
Eu n-am făcut meditații 2 ani, ca majoritatea, dar nici nu eram olimpică la fizică, cum erau gemenii de la Suceava, și nici n-am fost prima pe listă, precum Sorin, un coleg care acum este cardiolog cercetător în Germania.
Sunt 6 ani de facultate, din care 2 îi petreci sărind noaptea gardul și geamul de la anatomie pentru disecții, de frica examenelor. Mama știa că plec în oraș, eventual la discotecă, nu puteam să-i spun: merg să tai morți, că ziua n-avem voie și dacă nu știu nervul glosofaringian, mă desființează Popescu și mă ucide Niculescu. Nu m-a ajutat fizicul să par deșteaptă în facultate. Nici în rezidențiat nu m-a ajutat, pentru că o femeie pieptanată și parfumată nu poate fi doctor în accepțiunea românașului misogin și oliguț ( așa spunea o prietenă cretinilor.. Îi alinta Oliguți!)
Toate cărțile din facultate le-am cumpărat cu banii părinților. Cele de la bibliotecă sunt depășite de mult. Când am întrebat:
-De ce se dă la examenul de rezidențiat din cartea lui Angelescu, scrisă în 1982.. Mi s-a răspuns așa:
„-Încă trăiește domnul Profesor! Nu putem schimba materia! Este lipsă de respect!”
Știi ce înseamnă să înveți pentru rezidențiat? Să stai luni de zile închis în casă, „mâncând” tratate medicale de cateva kg? Făcând zeci de mii de grile pe săptămână? Să-ți mănânci unghiile în luna august pentru că n-ai trecut de trei ori prin materie? Să-ți cadă părul și să faci erupții cutanate pe bază de stress pentru că n-ai citit neurologia toată!?
Știi cum este examenul de rezidențiat?
Stai 4 ore în fața unui caiet și din căpșorul tău trebuie să răspunzi cu punct și virgulă la niște grile construite pe fraze precum: cel mai frecvent, cel mai des, cel mai rar, cel mai… Din înșiruiri de zeci de cuvinte.
În prima lună de rezidențiat, după 3 săptămâni trebuie să intri linia 3 sau 4 de gardă. Îți tremură sufletul când un bolnav face 3 extrasistole.. Și nu seamănă între ele, oricum habar n-ai ce să faci.. Trebuie să te descurci cu cartea în buzunar contra cronometru! Nu ești plătit, nu apare munca ta nicăieri. Dacă au nevoie superiorii de articole și cărți scrise.. Le scriu rezidenții, apoi li se mulțumește și li se aduce la cunoștință că numele lor va apărea cu siguranță, dar nu la autori.. Cu excepții, bineînțeles.
Înveți dactilografie.. Trebuie să scrii bilete de externare cu viteza fulgerului. Ai în același timp internări, externări, urgențe, decedați, operați, consultați, transferați, supărați.
Trebuie să fii și în salon și la etajul 5 și la angiografie și să te rogi de asistenta șefă să te lase la calculator și să explici neamurilor ce are bolnavul și să faci pipi!
Faci gărzi neplătit. Amenințat cu „zbori de pe secția mea”, n-ai nici măcar un covrig plătit în gardă, nici măcar o sticlă de apă.
Într-un spital universitar din București, ne-au amenajat un WC ca și cameră de gardă. O canapea de aia roșie de dispensar comunist era patul doctorului și un birou masca wc-ul. Puțea de-ți muta nasul și când am refuzat să dorm în WC, am fost apostrofată : te pui rău cu domn Profesor. Am fost singura rezidenta care a luat cheile unui cabinet și-a dormit acolo în loc să doarmă în WC. Vă dați seama câtă obrăznicie!
Din primul salariu, mi-am cumpărat un tratat. Am mai pus eu 400 de lei de la mama.
Am făcut 5-6 gărzi pe lună în spitale universitare. Nu te învăța nimeni, n-au timp, n-au chef. Furi. Citești când apuci. Alergi. Am făcut și câte 10 km în spital într-o gardă. Neplătită. Poate am salvat o viață, poate 5, poate am greșit și la 5 dimineața a murit un om.
A doua zi după gardă.. Reiei prima parte! Internări, externări, dactilografie, n-ai timp să faci pipi și auzi câte-o pila de p*** de ministru: „stau după rezidentă să-mi iau biletul de externare.. Dar greu se mișcă ăștia domne” .. Până nu le dai!..
Toți vin cu pile, toți vor acum.. Ieri, dacă se poate.
În spital nu vezi 5 bolnavi pe zi.. Poți să vezi și 20. Poți să resuscitezi 5, să moară 4 și cu al cincilea să stai treaz încă 12 ore.. Ca să-l ții în viață.
În gardă, mergi cu hârtia igienică personala, wc-urile se spală la comandă și după ce înjuri cu dumnezei și răniți câteva doamne infirmiere.
Toate congresele și cursurile sunt plătite personal. Din banii părinților, ai soților, ai iubiților… Șamd.
În anul 3 încep să-ți plătească gărzile. Să te ții! 100 de lei.. Pentru banii ăia vor să-ți ia ficatul și un rinichi și câteva rude dacă s-ar putea.
Nu ai acces la informație, decât contra cost. Definiți voi costul, unii plătesc și în natură. Dacă ridici bărbia, te lovesc din toate părțile și-ți retează toate tendoanele. Ești umilit, pentru că și ei au fost umiliți, ești bârfit și etichetat chiar și de persoanje cu titluri de universitari, ești hămesit de muncă și de furci pe spinare. Dacă vi se pare că exprimarea mea a preluat un accent sătesc de an 1900, este pentru că nu prea găsești bună voință, educație și bun simț prin spitalele românești. Nu pentru că nu există, pentru că toți oamenii reacționează dur la frustrări, durere, lipsuri, experiențe personale grele, mai cu seamă atunci când le permite poziția de „superior”. Așa se numesc șefii rezidenților: „superiori” în limba română, vezi diferența față de „consultant” în limba engleză?
Eu n-am plecat din țară pentru că am avut șansa să nu-mi lipsească nimic material, deși eu n-am câștigat mare lucru niciodată. Colegii mei n-au avut. N-au avut 1000 de euro pentru congresul european, 500 de euro pentru o carte, 600 de euro pentru un curs sau un congres național, unii n-au nici bani de taxi să plece din gardă. Unii au papuci de spital rupți, alții poartă aceeași haină de stofă pentru 6 ani. Pentru 1000 de lei salariu, dacă nu știam că asta e menirea mea, nu mă trezeam la 6 dimineața ca minerii, chiar și duminica. Nu stăteam în miros de sânge, vomă, rahat și secreții. Nu acceptam ca un pacient să strige din gură de șarpe: să vină rezidenta!… „— —Domnișoara rezident! .. N-ați pus azi mâna pe mine”, spune pacientul crăcănat în pat, fără chiloți, cu penisul la vedere… Cu un aer de scârbă pe fața lui pocită de dureri și de ură.
Dacă Germania plătește un rezident cu 4000 de euro și România cu 200, atunci să aducă România rezidenți din Africa. Costurile de școlarizare nu sunt ale statului, nici ale ministerelor. Sunt ale familiilor doctorilor. Așadar, eu nu consider că datorez facultății de medicină și spitalelor universitare în care am lucrat, absolut nimic.
Poți să dai o lege prin care obligi un doctor să muncească în spitalul din țara ta după rezidențiat, atunci când îi plătești burse în America, Anglia, cursuri de pregătire, acces la informație, aparatură… Cum au făcut turcii, germanii, belgienii, spaniolii. Nu poți să faci asta în țara noastră.
Trăim în țara în care sunt retinuți oameni pentru că au primit sau au dat sume de zeci de milioane de euro, bani din bugetul statului și vezi că un doctor primește pentru munca lui 200 de euro, la fel și un profesor universitar.
L-am întrebat pe Zgonea: de ce vă bateți joc de doctori? Mai ales de rezidenți! Și mi-a răspuns rânjind : „de vină sunt sindicaliștii noștri! Ăștia nu vor să facă nimic! Ăia bătrâni nu vor să schimbe!” Poftim raspuns…
El a văzut sindicate la doctori.. Eu în 14 ani nu!
Observ că acum avem o țară cu sănătatea distrusă, învățământul distrus. Oare pentru că Europa are nevoie de mână de lucru ieftină care trăiește puțin și prost? De muncitori în fabrici care nu apucă pensia? Asta au păzit reprezentanții noștri? Cum dormi ca fost președinte, fost ministru, omniprezent senator, când știi că tu ai primit „un pumn mare mare de galbeni” pentru că ai vândut viitorul țării tale? Cum joci table la Monaco, dacă știi că ai furat și cei îndreptățiți să primească banii ăia au plecat acasă ani de zile mai săraci? Nu găseau câteva milioane de lei să crească salariile rezidenților și primeau șpăgi de 90 de milioane de euro?”
Recomandările editorilor GreatNews:
Cel mai emoționant proiect fotografic, lansat de un român: „Te iubesc, mamă”
Agentul 000 în misiune: Cocalarii din trafic, atacați cu „arme albe”
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.