Staţia spaţială chineză, care nu mai putea fi controlată, s-a dezintegrat

tiangong 1 stație spațială
Foto: skeeze / pixabay.com

Staţia spaţială chineză Tiangong 1, care de ceva timp nu mai putea fi controlată de la sol, s-a dezintegrat în atmosferă, iar eventualele părți care au supraviețuit arderii au ajuns în Oceanul Pacific, transmite CNN.

Laboratorul spațial Tiangong 1 a reintrat luni dimineața, 2 aprilie, în atmosfera Pământului, prăbușindu-se în mijlocul Oceanului Pacific, a anunțat Agenția Spațială Chineză.

„Cele mai multe părți au ars în atmosferă”, au mai anunțat specialiștii.

Laboratorul spațial, al cărui nume înseamnă „Palatul celest”, a fost lansat în septembrie 2011 ca prototip pentru obiectivul final al Chinei, acela de a avea o stație spațială permanentă pe orbită. Aceasta ar putea fi lansată în jurul anului 2022.

Leroy Chiao, un fost astronaut american, a declarat pentru CNN că ar fi „surprins dacă bucăți mai din stația spațială ar fi supraviețuit intrării în atmosferă deoarece Tiangong 1 nu era o stație mare și nu avea un scut termic”.

Orice bucăți ar fi reușit să ajungă pe Pământ sunt „acum pe fundul oceanului”, a mai spus el.

Stația Spațială Tiangong 1 a fost folosită ultima dată de astronauți în anul 2013. Atunci, astronauta Wang Yaping le-a ținut o lecție din spațiu elevilor de pe Pământ.

În mai 2017, China a anunțat ONU că stația spațială a încetat să fucționeze în martie 2016, fără să spună exact de ce. Întoarcea necontrolată a stației pe Pământ a fost o lovitură de imagine pentru programul spațial chinez, întrucât cele mai bune practici în domeniu nu recomandă așa ceva.

China continuă însă să aibă un program spațial ambițios. În septembrie 2016 a lansast o a doua stație spațială, Tiangong 2. Atât Tiangong 1, cât și Tiangong 2, pregătesc terenul pentru o stație chineză permentă pe orbită, care ar putea deveni funcțională exact în perioada în care finanțarea Stației Spațiale Internaționale ar urma să fie oprită (posibil în jurul anului 2024).

Cercetătorii au descoperit „galaxia-fantomă”: „M-am uitat mult la imagine și m-am minunat”

Foto: skeeze / pixabay.com

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, și vreți să citiți și alte articole de știiință și tehnologie, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.