Sport pentru copii: Înotul

FOTO: Pexels/Pixabay.com
FOTO: Pexels/Pixabay.com

Înotul este un sport destul de costisitor, însă practicarea lui este extrem de benefică pentru forma fizică a copiilor.

Prima vizită la bazin poate fi făcută chiar și după doar patru luni de viață. Costurile sunt însă destul de ridicate, un abonament lunar la o școală de natație fiind de aproximativ 800 de lei.

Vârsta optimă pentru începerea înotului este de patru ani. Cursurile de natație pot fi urmate în grupe de copii sau individual. În București, o ședință cu grupul costă între 50 și 100 de lei, în timp ce o sesiune individuală poate fi și de două sau trei ori mai scumpă. În Ardeal, tariful scade cu 25%, în timp ce în Oltenia și Moldova este la jumătate.

În România sunt foarte puține bazine de calitate. Infrastructura construită în perioada comunistă se baza pe bazine în aer liber și ștranduri, iar multe dintre acestea, în special cele din orașele de provincie, au fost dezafectate.

În România există în jur de 20 de bazine olimpice. Drept comparație, Germania dispune de peste 3.000 de astfel de locuri.

Echipamentul necesar pentru o sesiune de înot este succint: un slip. De asemenea, este recomandată și achiziționarea ochelarilor speciali, care costă între 30 și 100 de lei.

Înotul propune unul dintre cele mai eficiente exerciții fizice, angrenând aproape toate părțile corpului fără ca încheieturile să fie solicitate. Caloriile arse într-o jumătate de oră petrecută în bazin sunt de aproape trei ori mai multe decât cele date jos prin alergare. De asemenea, înotul îmbunătățește circulația sângelui și ajută la recuperarea fizică. Natația poate ajuta enorm și copiii cu dizabilități.

Pe lângă beneficiile fizice, orele petrecute la bazin pot îmbunătăți și starea mentală a juniorilor, mai multe studii susținând că micuții care înoată sunt mai încrezători și mai veseli. Un alt avantaj este că deschide ușa către alte sporturi: polo, sărituri în apă sau triatlon.

Pentru toate cluburile afiliate Federației Române de Natație accesați acest link. 

Iritarea plămânilor este unul dintre riscurile înotului în bazine, unde apa este tratată cu clor. De asemenea, neprotejarea ochilor poate produce ursurimi și dureri. Natația în ape libere crește riscul de a contacta diferite boli, din cauza agenților patogeni.

Cu toate că în ultimii ani rezultatele înotătorilor din România nu au fost grozave, tricolorii au o tradiție destul de însemnată în competiții.

Legendarul Johnny Weissmuller, celebru mai ales pentru interpretarea personajului Tarzan, s-a născut la Timișoara și a avut o carieră senzațională ca înotător. A cucerit cinci titluri olimpice pentru Statele Unite – unde a emigrat când era foarte tânăr -, doborând numeroase recorduri mondiale. Weissmuller s-a retras neînvins din activitate. Răzvan Florea a cucerit singura medalie olimpică pentru România, la Atena, în 2004.

Fetele s-au descurcat mult mai bine, cucerind trei titluri olimpice, prin Diana Mocanu și Camelia Potec, și alte două medalii de argint și trei de bronz.

Echipa națională de polo se califică aproape la toate turneele finale ale Campionatelor Europene și Mondiale, fiind prezentă și la ultima ediție a Jocurilor Olimpice.

Acesta este al doilea articol din seria de Sport pentru copii, în care vă prezentăm avantajele şi dezavantajele practicării celor mai importante sporturi de către cei mici.

Sport pentru copii: Baschet

Sport pentru copii: Tenis