Sondaj IRES. Ce țară e cel mai mare dușman al României

FOTO: nicubunu/Wikimedia Commons
FOTO: nicubunu/Wikimedia Commons

Un sondaj IRES scoate în evidență faptul că românii cred că cel mai mare dușman al țării este Rusia. La întrebarea deschisă „care sunt ţările care pot fi considerate cele mai mari duşmane ale României?“, Rusia ocupă primul loc, cu 35%, urmată de Ungaria (17%).

De asemenea, românii spun că țări prietene sunt SUA (24%), Germania (20%), Franţa (9%), Italia (5%), Republica Moldova (4%), Spania (3%), Bulgaria (3%), Rusia (3%), potrivit Adevărul.

Un procent de 64% din români cred despre relațiile țării cu Rusia că sunt mai proaste decât înainte de Revoluția din `89. 37% din români cred că Federaţia Rusă reprezintă „în mare măsură“ o ameninţare la securitatea Europei, 21% au răspuns că „în foarte mare măsură, iar 28% au răspuns cu „în mică măsură“.

49% din români cred că România ar trebui să fie neutră în cazul unui conflict, 39% au spus că România ar trebui să fie de partea SUA şi a Occidentului.

De asemenea, a fost și un procent de 5% care au spus că România ar trebui să fie de partea Rusiei. 46% dintre cei care au răspuns, cred că SUA este ţara care ar putea să apere cel mai bine România, iar 24% au spus că Germania. 7% din respondenţi cred că Rusia ar apăra cel mai bine România.

Cei mai mulţi români (10%) îi descriu pe ruşi ca fiind buni sau amabili, 9% spun despre ei că sunt răi, 9% spun că sunt aprigi şi duri.

FOTO: nicubunu/Wikimedia Commons

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.