Soft-ul care îi dă de gol pe hoții de lemn, o șansă pentru pădurile României

padure
Pădure în Munții Rodnei. Foto: Andreea Dogar

Toți agenții economici care transportă lemn vor fi obligați să-și echipeze mașinile sau camioanele cu smartphone-uri pe care să-și instaleze, gratuit, un sistem informatic prin intermediul căruia va fi urmărit traseul parcurs de lemnul tăiat, din pădure până în depozit.

În momentul în care transportul pleacă din pădure, şoferul trebuie să acceseze prin telefonul mobil acest sistem informatic, numit SUMAL, şi să introducă nişte date.

Automat, programul generează un cod unic care trebuie înscris în avizul de însoţire, cod care indică ora, minutul şi secunda în care s-a făcut accesarea sistemului informatic, a explicat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, relatează Yahoo News România, care citează mediafax.ro.

Dacă nu există semnal în momentul accesării sistemului SUMAL, atunci este generat un cod offline care trebuie trecut în aviz, iar când transportul intră din pădure într-o zonă cu semnal va fi primit şi codul unic, care trebuie, de asemenea, scris în aviz.

Doina Pană a precizat că dacă o maşină cu lemne este oprită pe traseu şi nu are trecut codul unic sau codul offline, marfa respectivă se confiscă.

Sistemul, gata în 4 luni

Sistemul pentru combaterea tăierilor ilegale, prin care vor fi urmărite transporturile de lemn din pădure până la beneficiarul final, va fi implementat în patru luni.

Doina Pană a explicat că aplicarea sistemului va fi un pas extrem de important în combaterea tăierilor ilegale. Potrivit ministrului, în prezent, doar 5% din furturile de lemn se fac fără acte, în timp ce, în majoritatea cazurilor, se fac mai multe transporturi de lemn cu acelaşi aviz de însoţire.

Ministrul a amintit că din 2008 există un program informatic, SUMAL, care urmăreşte lemnul din pădure până la beneficiarul final, însă datele sunt înscrise în sistem după un anumit timp, de regulă până la data de 15 a lunii următoare.

Pană a mai spus că actualul program informatic poate fi extins astfel încât înregistrarea drumului lemnului să se facă în timp real, fiind monitorizat pe tot parcursul traseului.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România și în lume, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.