Situația în Liga Europa: Primăvara italiană și alte mici războaie

Liga Europa, competiția inferioară a fotbalului european, pare să devină mult mai interesantă decât Liga Campionilor, unde puterea financiară rar dă greș.

Dacă în întrecerea continentală de elită succesul pare să fie dependent de puterea financiară, în Liga Europa dorința de victorie are alte motivații.

Astăzi s-au stabilit optimile de finală, după o tragere la sorți care ar fi trebuit să fie fără reguli, însă faptul că în cursa pentru finala de la Varșovia au rămas două echipe din Rusia și două din Ucraina, aceste combinații au ieșit automat din schemă.

Puternica Dinamo Kiev o va întâlni pe Everton, singura echipă din Anglia din ”optimile” Ligii Europa, în timp ce surprinzătoarea Dnipro Dnepropetrovsk se va duela cu olandezii de la Ajax Amsterdam.

Rușii au nimerit într-un război cu italienii, prezenți cu cinci echipe între cele 16 rămase. Zenit Sankt Petersburg, care țintește din nou trofeul, după succesul din urmă cu șapte ani, o va întâlni pe suprinzătoarea Torino, formație ce oferă un răspuns frumos în Europa rivalei Juventus.

Dinamo Moscova, o altă echipă aflată în căutarea gloriei de altă dată, a dat peste Napoli, club care n-a mai câștigat un trofeu european de pe vremea lui Maradona. Gruparea din sudul Italiei e antrenată însă de spaniolul Rafael Benitez, care câștigat deja de două ori Liga Europa, cu Valencia și Chelsea.

În nordul Italiei, Inter Milano vrea să-și reafirme ambițiile europene, însă va trebui mai întâi să treacă de a doua cea mai bună echipă germană a momentului: VfL Wolfsburg.

Beșiktaș Istanbul, care a trecut dramatic de Liverpool aseară, după un meci de poveste pentru turci, va juca cu belgienii de la Club Brugge, care au scos-o fără să transpire prea tare pe Aalborg, gruparea daneză care a eliminat-o în grupe pe Steaua.

În final, programul de primăvară este completat de două războaie interne. Villarreal și Sevilla, care se bat pentru locul 4 în Spania, se vor confrunta și în Liga Europa. Favoriții sunt andaluzii, deținătorii trofeului. De asemenea, Fiorentina și AS Roma vor să adauge un trofeu european în vitrină, după mulți ani de secetă.

Meciurile se vor juca în 12 și 19 martie.

Optimile de finală în Liga Europa 2014-2015

  • Everton FC (Anglia) – Dinamo Kiev (Ucraina)
  • Dnipro Dnepropetrovsk (Ucraina) – Ajax Amsterdam (Olanda)
  • Zenit Sankt Petersburg (Rusia) – Torino FC (Italia)
  • VfL Wolfsburg (Germania) – Internazionale Milano (Italia)
  • Villarreal CF (Spania) – FC Sevilla (Spania)
  • SSC Napoli (Italia) – Dinamo Moscova (Rusia)
  • Club Brugge (Belgia) – Beșiktaș Istanbul (Turcia)
  • Fiorentina (Italia) – AS Roma (Italia)