Simona Halep, numărul 1 mondial? Românca este, din nou, la un pas de primul loc în lume

După victoria încântătoare cu Maria Șarapova, Simona Halep a trimis acasă o altă rusoaică, Daria Kasatkina, după un meci pe care l-a controlat cu autoritate.

Tânăra Daria Kasatkina (20 de ani) o învinsese clar pe Simona Halep, în urmă cu doar câteva zile, la Wuhan, însă astăzi, la Beijing, românca a bifat cea de-a treia victorie din carieră în fața talentatei rusoaice. A fost revanșa perfectă pentru a doua jucătoare a lumii.

Românca în vârstă de 26 de ani s-a a evoluat splendid și s-a impus cu scorul de 6-2, 6-1, cedând cu un game mai puțin decât în meciul precedent, în fața unei alte rusoaice: Maria Șarapova. Mai mult, a fost același rezultat, doar că în oglindă, al întâlnirii cu Daria Kasatkina, de la Wuhan.

Într-o oră de tenis fantastic, Simona a fost de neoprit atât la serviciu, dar mai ales la primire, punând mereu presiune pe adversara de astăzi, Kasatkina reușind să salveze doar 2 din cele 9 mingi de break ale româncei.

Pentru Simona urmează un meci foarte interesant, cu letona Jelena Ostapenko, adolescenta care a învins-o în finala de la Roland Garros. Ostapenko a învins-o astăzi, cu un dublu 6-4, pe partenera sa de dublu, românca Sorana Cîrstea.

Pentru Simona Halep va fi prima semifinală din carieră la Beijing, turneu dotat cu premii totale în valoare de peste 6 milioane de dolari.

Pentru a deveni primul lider mondial din istoria tenisului feminin românesc, Simona Halep trebuie să ajungă cel puțin până în finală. O prezență în ultimul act poate fi de ajuns pentru constănțeancă, însă doar dacă finala nu va fi câștigată de ucraineanca Elina Svitolina, care joacă în ”sferturi” împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.