Simona Halep a trecut ”Oceanul”. Românca a luptat extraordinar cu franțuzoaica Dodin

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat cu mari emoții în turul al treilea la Miami, depășind-o pe franțuzoaica Oceane Dodin după un meci de infarct, încheiat cu scorul de 3-6, 6-3, 7-5.

Românca în vârstă de 26 de ani a fost aproape tot meciul într-o cursă infernală de urmărire. Bombardată de loviturile extrem de puternice ale adversarei și cu probleme musculare, Simona Halep a reușit să se impună și fără ajutorul sfaturilor antrenorului Darren Cahill, pe care nu l-a chemat nici măcar o dată pe teren.

Oceane Dodin (98 WTA) i-a dat de furcă liderului mondial timp de mai bine de două ore. Mai întâi, jucătoarea ajunsă pe tabloul principal din poziția de lucky loser, profitând de retragerea elvețiencei Belinda Bencic, a reușit să câștige primul set, profitând de jocul mai ”moale” al româncei.

Simona Halep și-a luat revanșa în manșa secundă, pe care a dominat-o autoritar, însă a fost pusă în mare dificultate în ”decisiv”. Franțuzoaica a condus cu 3-1, cu 4-2 și cu 5-4, însă românca a găsit resurse, a luptat și a câștigat splendid.

”A fost un meci nebun. Nu am știut unde va trimite mingea, a trebuit să rămân concetrată la fiecare punct. A fost foarte greu, dar sunt foarte fericită”, a spus liderul WTA după succesul de la Miami.

În partida următoare, Simona Halep va încrucișa racheta cu poloneza Angnieszka Radwanska (32 WTA). Va fi cel de-al 11-lea duel între cele două jucătoare, care, până acum, și-au împărțit în mod egal victoriile.

În turul al treilea la Miami s-a calificat și Monica Niculescu. Venită din calificări, olteanca în vârstă de 30 de ani a trecut de slovaca Magdalena Rybarikova, cu un dublu 6-3, însă pentru a ajunge în ”optimi” va trebui să o elimine pe americanca Sloane Stephens, campioana de anul trecut de la US Open.

Vești bune și din tenisul masculin: Marius Copil, prima victorie la Miami

Marius Copil, aflat în premieră pe tabloul principal al turneului de la Miami, l-a învins, în primul tur, pe kazahul Mikhail Kukushkin, cu scorul de 7-6 (4), 6-4.

Singurul jucător român aflat în Top 100 ATP, pe locul 84, va avea un adversar dificil în runda a doua la Miami, pe rusul Karen Khachanov, cap de serie 32 la turneul din Florida.