Semne bune anul n-are. Predicții pentru piața imobiliară în 2018

Piata imobiliara este din nou in pericol. Specialistii declara ca, deocamdata, nu exista motive de ingrijorare, insa situatia ar trebui urmarita cu atentie.

Toate aceste ingrijorari vin pe fondul probabilitatii ca programul Prima Casa sa se apropie de final. Cel putin in forma care a fost implementata in 2009 si pastrata in mari proportii pana azi.

Acest program, insa, spun specialistii, incepe sa-si arate limitele. Va ramane totusi in istorie drept una dintre masurile care au ajutat piata imobiliara autohtona sa supravietuiasca anului 2008, cand intreaga lume a intrat in criza economica, si apoi sa se refaca.

Acestea sunt, pe scurt, concluziile Forumului „Piata Imobiliara – Perspective pentru Romania in 2018”. Organizat de Intact Media Group, acesta a strans la masa dezbaterilor atat reprezentanti din sectorul imobiliar privat cat si reprezentanti ai statului roman. Acestia au vorbit deschis despre provocarile de pe piata imobiliara in 2018, dar si despre posibilele solutii sau masuri de prevenire a unei noi crize.

Iata care sunt opiniile despre viitorul pietei imobiliare exprimate de o parte dintre cei prezenti la eveniment:

Stefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului a vorbit despre importanta programului Prima Casa

„Programul a inceput in 2009, intr-un context special. La momentul respectiv, a fost gandit sa faciliteze accesul la creditele pentru locuinte si, bineinteles, s-a concentrat pe tineri, acea categorie care putea sa asigure mai greu conditiile standard solicitate de Banca Nationala a Romaniei. De aceea a fost aleasa – si agreata cu BNR – acea conditie speciala privind avansul de 5%”, reaminteste Stefan Nanu.

De atunci si pana in prezent, programul Prima Casa a trecut prin nenumarate transformari. Cea mai mare a fost cea din 2013, cand s-a renuntat cu totul la creditarea in euro. Pana acum, prin acest program s-au acordat imprumuturi in valoare de 36 de miliarde de lei.

„Ne-am consultat cu bancile, cu consumatorii, cu dezvoltatorii. Strategia arata ca statul considera inca util programul Prima Casa, dar, pe termen mediu si lung, vede necesara preluarea de catre piata a acestei creditari, intr-un mod gradual. (…) Unul dintre obiective este de a determina bancile sa acorde credite mai multe in afara Programului „Prima Casa” si probabil ca, in curand, vom veni cu un mecanism de evaluare a bancilor in functie de cate credite dau in afara programului”, a precizat Nanu.

Asadar, daca va doriti un astfel de credit in conditiile existente acum pe piata, este bine sa demarati de urgenta procedurile.

Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii: Prima Casa „si-a atins scopul”

Sfarsitul programului Prima Casa este prognozat si de Alexandru Popescu, directorul Fondului de Garantare a Creditelor: „In 2009, doar 4% din tranzactiile imobiliare aveau ca obiect locuintele noi. Azi putem vorbi de locuinte noi intr-un procent de 58% din tranzactii si a crescut si calitatea spatiului locativ”.

Dorel Nita, Head of Data&Research al portalului imobiliare.ro, trage un semnal de alarma

„In ultimele luni, am sesizat anumite modificari pe piata imobiliara, care pot crea dificultati. Probabil au legatura cu modificarile macroeconomice – ROBOR, curs de schimb. Cert este ca ceva s-a intamplat la mijlocul anului, care a dat piata imobiliara peste cap. In primul rand, piata imobiliara functioneaza pe incredere si, daca nu exista incredere, se prabuseste. Ceea ce sesizam in ultimele 3 luni este o scadere a increderii. In mod cert nu ne aflam intr-o bula, dar trebuie sa urmarim cu atentie ce se intampla”, este de parere Nita, citat de jurnalul.ro.

De aceeasi parere este si arhitectul Sorin Ciomartan, membru in senatul Uniunii Arhitectilor din Romania, care indeamna la randul lui la precautie: „Vrem sa atentionam asupra acestui aspect, legat de viteza. Credem ca bula imobiliara nu este exclusa. Piata se regleaza – se umfla si se dezumfla tocmai pentru ca nu reusim sa gasim ritmul cel bun”.

Liviu Tudor: Ar trebui sa vorbim de cresteri sustenabile in piata imobiliara

Despre ce se va intampla pe segmentul dezvoltatorilor de spatii de birouri a vorbit omul de afaceri Liviu Tudor, intr-un interviu pentru Wall-Street.ro.

Liviu Tudor, presedintele si fondatorul companiei Genesis Property, este de parere ca prima jumatate a lui 2017 a fost caracterizata de o crestere dinamica pe piata imobiliara. A fost efectul noilor proiecte anuntate in Bucuresti, care au fost urmate si de o exuberanta in constructii, crede Liviu Tudor. Inclusiv giganti ca Amazon si Go Pro, anuntandu-si planurile indraznete de a patrunde pe piata de la noi.

„Urmarim, totusi, sa vedem si cum se vor ocupa aceste proiecte. Imi doresc sa vorbim exclusiv despre o crestere sustenabila si nu doar despre relocari ale companiilor intre diverse proiecte. (…) Datorita atractivitatii fortei calificate de munca, preturile cladirilor de birouri au crescut in ultimii ani. Este un trend ce probabil va continua si in urmatorii ani. Perspectiva pietei imobiliare este pozitiva, observam faptul ca se dezvolta noi hub-uri de business (precum zona Expozitiei, Orhideea sau Timpuri Noi), existand, totodata, posibilitatea de supraincalzire. Ramanem, insa, optimisti ponderati si privim cu atentie la ce se intampla in jur. (…) Urmatorii trei ani se vor caracteriza printr-o crestere a gradului de neocupare (tinand cont de proiectele anuntate). Totusi, companiile mari care dezvolta acum proiecte substantiale sunt companii ce isi pot permite sa sustina si sa astepte pana cand piata le va permite obtinerea unui randament mai bun al spatiilor construite“, a mai spus Liviu Tudor pentru wall-street.ro.

Cum credeti ca vor evolua lucrurile pe piata imobiliara in 2018?

Sursa foto: Shutterstock.com, gov.ro