Sebastian Ghiță, achitat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție

sebastian ghiță
Sebastian Ghiță. Foto: Captură YouTube / hotnews.ro

Sebastian Ghiţă a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care era judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova, anunță mediafax.ro.

Decizia magistraţilor nu este definitivă.

În acelaşi dosar, magistraţii au decis ca şi ceilalţi inculpaţi să fie achitaţi, întrucât faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, notează Știrile Pro TV.

Este vorba despre:

– Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
– Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova
– Constantin Ispas, ofiţer de poliţie
– şi Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

La ultimul termen de judecată din 21 mai, un procuror DNA a cerut condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare în acest dosar. Procurorul a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

„Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă”, a susţinut procurorul, mai notează sursa citată.

În acest dosar, Sebastian Ghiță era acuzat de procurorii DNA de două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare a banilor, șantaj, două infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității / permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sebastian Ghiță, acuzat de șantaj

Procurorii îl acuză pe Sebastian Ghiță că, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, pe când era deputat și în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se afla în curs de urmărire penală o cauză în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, acesta a primit informații confidențiale despre persoanele vizate de anchetă.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

Concret, folosindu-se de influența pe care o avea și pe care o exercita efectiv pentru menținerea și promovarea în funcții publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpații Tudose Liviu Mihail, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pe Dosaru Viorel, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, să-i furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acuză procurorii DNA.

Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Sebastian Ghiță avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracțională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulți agenți economici supuși anchetei.

În schimbul informațiilor nedestinate publicității pe care le-a obținut, Sebastian Ghiță a promis, pe de o parte, inculpatului Dosaru Viorel că îl va sprijini să își mențină funcția, dar și să obțină alte funcții de conducere. Pe de altă parte, a acordat magistratului Tudose Liviu Mihail sprijin în vederea obținerii unor funcții de conducere sau execuție în cadrul unor instituții publice centrale.

Într-un alt context, în cursul lunii martie 2011, pentru a stopa difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei anumite societăți comerciale, prin intermediul unui post de televiziune a cărui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, Sebastian Ghiță l-a constrâns pe reprezentantul acelei societăți comerciale să încheie, în mod fictiv, un contract de prestări servicii, mai acuză DNA. Scopul încheierii contractului era ca SC Asesoft Internațional SA să dobândească, în mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500.000 euro, reprezentând valoarea contractului menționat. SC Asesoft Internațional SA a primit, în două tranșe, în perioada iunie – septembrie 2011, suma totală de 610.202, 96 lei.

Sebastian Ghiță a condus deși avea permisul suspendat

Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul deputat și că, la data de 22 iulie 2012, a condus pe drumurile publice un autoturism marca Mercedes, fiind depistat pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată pentru perioada 22 martie 2012-18 august 2012.

La aceeași dată, Sebastian Ghiță i-a solicitat inculpatului Dosaru Viorel să intervină pe lângă lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Biroului DN1, astfel încât aceștia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenții (depășirea limitei legale de viteză pe raza localității) și a unei infracțiuni la regimul circulației (în perioada 22.03.2012-18.08.2012 Sebastian Ghiță avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule), respectiv întocmirea dosarului penal, intervenție care s-a și realizat.

Acționând în această manieră, inculpatul Dosaru Viorel l-a ajutat pe Sebastian Ghiță să nu fie tras la răspundere penală, în schimbul sprijinului de a-și menține funcția de conducere pe care o exercita la I.P.J. Prahova.

Sebastian Ghiță, greu de extrădat

În prezent, Sebastian Ghiță se află în Serbia.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fugit din țară în decembrie 2016, după ce a rămas fără imunitate parlamentară. El a fost prins în Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017, având asupra sa documente false de Slovenia. După două săptămâni, ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că autoritățile române au transmis la Belgrad documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță.

El a fost reținut în Serbia, însă în mai a fost eliberat din penitenciarul din Belgrad după ce avocații săi au plătit o cauțiune de 200.000 de euro.

Pe numele lui Sebastian Ghiță există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România, potrivit hotnews.ro.

În martie 2018, ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat că partea română și-a îndeplinit obligațiile și a trimis autorităților din Serbia toate documentele necesare pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță.

Codul de procedură penală, votat. Măsura ce îl favorizează pe Dragnea

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.