Se caută nume pentru trei pui de tigru siberian

Cei trei pui de tigru siberian sursa foto: bzb.ro

Brașovenii sunt invitați, într-o campanie pe Facebook, să aleagă nume pentru trei pui de tigru siberian, care au ajuns recent, la Grădina Zoologică de la Brașov.  

Astfel, pe pagina de Facebook a Grădinii Zoologice va fi lansat un concurs prin care vor fi botezaţi cei trei tigri. Doritorii trebuie doar să dea Like la numele care le plac cel mai mult, potrivit Bună Ziua Brașov.

Pentru achiziţionarea celor trei pui de tigru a fost achitată suma de 9.000 de lei, iar în parcul zoologic mai sunt alţi trei tigri siberieni, dar care au deja o vârstă mai înaintată.

Alături de puii de tigru, la Zoo Brașov au mai sosit și o bufniță polară și cinci ponei. Cei trei pui de tigru siberian au o vârstă de patru luni.

Momentan, puii de tigru sunt cazaţi într-o încăpere specială, pentru că nu s-au adaptat la noul mediu. În scurt timp, ei vor putea fi văzuți și de public.

„Și tigrii mari când au fost mutaţi dintr-un adăpost în altul, după finalizarea lucrărilor de modernizare, a durat ceva timp până s-au adaptat. Puii sunt destul de mici şi probabil va dura o vreme până când îşi vor reveni, fiindcă acum sunt destul de stresaţi de pe drum. Odată ce se adaptează, vor putea fi admiraţi de toţi cei care ajung la Zoo”, a explicat viceprimarul  Braşovului, Ciprian Bucur, citat de bzb.ro.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: