Schimbare majoră pentru bugetari. Cum își vor crește salariile cu până la 30%

Guvernul vrea să impună o schimbare foarte importantă în ceea ce privește salariile bugetarilor. Aceștia ar putea fi plătiți în funcție de performanțele pe care le au la serviciu, pe principiul eficienței și pregătirii.

Reprezentanți ai sindicatelor spun că nu s-ar opune unei astfel de reguli, însă insistă că trebuie ca aceste evaluări să fie făcute cu mare atenție, în funcție de responsabilitățile fiecărui bugetar, potrivit Știrile Pro TV.

Legea salarizării unice ar putea fi finalizată până la mijlocul lunii viitoare. „Este, cu siguranță, unul din elementele care va intra în discuție. Evident că dacă vom avea aceste element în lege un criteriu de performanță trebuie să ducă la majorare dacă este îndeplinit și să fie considerat un penalizator dacă nu e îndeplinit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Prin urmare, dacă legea va fi pusă în practică, nu vor mai fi creșteri de salarii pentru toți bugetarii, ci fiecare angajat va fi evaluat în parte și plătit în funcție de performanțe și pregătire. Guvernul a anunțat că va consulta pentru această lege inclusiv experți din străinătate.

Salariile ar putea crește sau scădea cu până la 30%, însă sindicaliștii se întreabă cum ar putea fi evaluați doctorii, profesorii sau pompierii.

„La un funcționar public, ce poți să spui? Câte hârtii mișcă din stânga în dreapta, sau câtă operatitivitatea are, amabilitatea față de clienți, lipsa reclamațiilor, sunt multe”, a spus președintele sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hosu, pentru Știrile Pro TV.

FOTO: Can Pac Swire/Flickr (creative commons)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cursuri gratuite de pilotaj. Ce salariu are un pilot pe un avion comercial
Materia-surpriză introdusă în programa școlară în Norvegia
Decizie importantă. Cât de legal e să ți se supravegheze Facebook-ul la serviciu

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.