Pentru prima dată în istorie, salariul mediu net din România a depășit 500 de euro

Pentru prima dată în istorie, salariul mediu net din România a depășit 500 de euro. În luna decembrie 2016, câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.354 de lei, adică 523 de euro.

Institutul Național de Statistică a arătat într-un comunicat de presă că în luna decembrie 2016 salariul mediu net din România a fost cu 182 de lei mai mare față de luna precedentă.

Iar câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.257 lei în luna decembrie 2016.

În decembrie 2015, câştigul salarial mediu net din România a fost de 2.114 lei.

„În luna decembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2016. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte)”, a explicat INS.

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice, se mai arată în comunicatul de presă.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.120 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.332 de lei).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.