Salariu de gunoier: Orașul în care se câștigă anual 70.000 dolari

gunoier măturător stradal
Foto: netkids / pixabay.com

În New York, un salariu de gunoier ajunge până la aproximativ 70.000 de dolari anual, ceea ce face din această meserie una dintre cele mai râvnite din SUA.

Iar cum venitul este unul ridicat, numărul persoanelor care vor să devină gunoieri este pe măsură.

Mai mult, ca să ajungi gunoier în New York trebuie să te înscri pe o listă, iar ulterior să aștepți aproximativ opt ani, potrivit site-ului 7sur7.be, citat de agerpres.ro.

Potrivit cifrelor publicate de Departamentul pentru Curățenie din New York City (DSNY), în acest an, pentru un job de gunoier s-au înscris 94.000 de persoane, pe un număr de 500 de locuri disponibile anual.

Un gunoier începător primește aproximativ 34.000 de dolari pe an, iar după cinci ani, poate câștiga 70.000 de dolari, așa că, în pofida frigului, a ploii, a programului dificil și a unor perioade cu 12 ore de lucru pe zi, foarte mulți consideră că merită.

“Tot ce trebuie să aibă cineva care dorește să fie gunoier, în afară de mușchi și sănătate, este permis de conducere pentru camion”, a precizat Belinda Mager, reprezentantă a DSNY.

Potrivit acesteia, salariile mari sunt pe deplin justificate pentru că gunoierii țin orașul în viață, iar dacă nu și-ar face treaba, orașul ar fi într-o stare deplorabilă.

Printre norocoșii care au reușit să obțină job-ul de gunoier în New York se numără și Joseph Lernan care a început să lucreze ca gunoier anul trecut, după ce a așteptat opt ani.

“Este ca și cum aș fi câștigat la loto (…). Când ești angajat gunoier, ești sigur că vei avea mereu un loc de muncă. Îmi doresc siguranță și am acest lucru datorită acestui loc de muncă”, a povestit bărbatul, în vârstă  de 30 de ani, care se trezește zilnic la ora patru.

Foto: netkids / pixabay.com